sebisutaDupă Millenium Giarmata, Național Sebiș găzduiește o altă formație cu pretenții în seria a IV-a a Ligii a III-a. Este vorba chiar despre colega ară­deană, UTA, așa că partida de sâmbătă (ora 17) capătă conotații de derby. Ținând cont de faptul că ambele echipe au și galerii, va fi și un duel al susținătorilor, căci e clar că „alb-roșii” se vor deplasa în număr mare pe Crișul Alb.
Dar, e clar că adevăratul „duel” se va consuma pe „dreptunghiul verde”, iar stafful tehnic pare să-și fi făcut bine temele în acest sens. „Va fi o partidă echilibrată. Eu și secundul meu, Flavius Sabău, încercăm să ne capacităm la maxim jucătorii, astfel încât să gestionăm cu mare responsabilitate fiecare moment al jocului. UTA are avantajul omogenității, pe când noi suntem o echipă complet nouă. Sper să compensăm cu valoarea individuală, dar și cu inteligență tactică, dublată cu o atitudine pozitivă. Toate acestea sunt necesare pentru a obține un rezultat pozitiv în fața unei formații solide precum UTA”, a explicat Adrian Abrudean, care mai speră ca asistența, ce se anunță una importantă, să aibă partea de un adevărat spectacol fotbalistic: „Sperăm să prestăm un joc agreabil ochiului spectatorilor, iar echipa mai bună să câștige”.
Sebișenii nu pot alinia cea mai bună formulă de joc și asta pentru că Andrei Sulea va fi suspendat, iar Mardare și Roman ar putea absenta din cauza accidentărilor. De asemenea, Boneta și Balint nu sunt în cea mai bună formă fizică și – probabil – nu vor nici ei folosiți. „Ca și restul echipelor, avem și noi câțiva jucători accidentați. Dar, am mare încredere în toți fotbaliștii din lot, știu că cei care vor intra pe teren își vor demonstra valoarea, respectând – totodată – sarcinile tactice”, a încheiat Abrudean.

Recomandările redacției