boziÎn absența lui Andrei Sulea, suspendat două etape după „roșul” încasat la Turnu Severin, rolul de marcator alături de Ionuț Radu l-a preluat Bogdan Bozian. Tehnicul mij­locaș a reușit „dubla” la Motru pentru un succes extrem de important al Sebișului în economia clasamentului seriei a IV-a a Ligii a III-a.
Căpitanul „alb-albaștrilor” a ajuns la cota trei goluri în campionat și simte că putea înscrie și mai mult, regretând în special ratările cu UTA. „Ar fi trebuit să câștigăm acel meci, păcat că eu și colegii mei am ratat atât de mult. Dar, poate, dacă am fi luat atunci cele trei puncte nu ne-am fi mobilizat atât de bine la Motru, o deplasare foarte grea unde multe echipe vor avea pro­bleme. Până la urmă, 11 puncte strânse după cinci meciuri și un loc întâi la egalitate cu Hunedoara nu e puțin lucru. Și să nu uităm că am avut deplasări destul de grele și un meci cu Giarmata ce și-a anunțat intențiile de promovare”, consideră Bozian, al cărui randament a crescut în momentul trecerii sale în centru, ca mijlocaș ofensiv în spatele atacanților: „Aici mă simt cel mai bine. Îmi place să primesc mingea între linii, să am diferite opțiuni de continuare a fazei, gen pase decisive sau șuturi la poartă. În bandă mă simt puțin izolat, dar asta nu înseamnă că nu voi încerca să dau cel mai bun randament și acolo”.
Omogenitate și liniște
Decarul Naționalului formează un trident ofensiv valoros alături de Ionuț Radu și Andrei Sulea, dar tot el spune că marile atuuri ale echipei sale sunt altele. „Sigur, e o plăcere să evoluezi alături de Radu, un vârf de careu puternic, cu simțul porții și Sulea, un jucător cu viteză și tehnică excelentă, însă adevărata forță a Sebișului stă în caracterul fotbaliștilor. Poate că alte echipe au jucători mai valoroși, dar, cu siguranță, la capitolul ca­racter și unitate a grupului cred că stăm cel mai bine din serie. Nu vreau să fac comparație cu loturile anilor trecuți de la Sebiș, însă acum chiar mă simt înconjurat doar de băieți de mare caracter. Încetul cu încetul creștem și ca omogenitate a echipei,  capitol la care era normal să suferim puțin din moment ce am mai rămas doar patru jucători de câmp față de stagiunea trecută. Și, nu în ultimul rând, contează foarte mult faptul că cei din conducerea clubului ne oferă liniștea de care avem nevoie. Nu se pune presiune pe noi, nu ni s-a impus deocamdată ca obiectiv promovarea, ceea ce – cred eu – contează în exprimarea echipei etapă de etapă”, mai crede sebișeanul.
UTA, la promovare
În fine, Bogdan Bozian o vede pe UTA principala candidată la promovare. „Este clar că numele îi obligă. Un club ca UTA nu-și poate propune decât să evolueze în primele două eșaloane, mai ales că, din câte văd, suporterii sunt alături trup și suflet de această UTA. Apoi, să nu uităm că anul trecut Becicherecul era promovată în minutul 85 al meciului decisiv de la Caransebeș, deci va avea un cuvând greu de spus și în acest an. Ar mai fi și Hunedoara, ce a început bine campionatul și are un lot bun și este și ea un club de mare tradiție. Să zicem că Sebișul ar avea șansa a patra la promovare, însă asta nu înseamnă că realitatea din teren poate fi cu totul alta”, a încheiat fotbalistul de 27 de ani, crescut chiar în curtea „Bătrânei Doamne”.

Recomandările redacției