Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, prin rechizitoriul din data 1 octombrie 2014, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Dumitru Ivanischi, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor.
„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în după amiaza zilei de 5 septembrie, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, între victima N. R. şi Ivanischi Dumitru, a izbucnit o ceartă, iar acesta din urmă i-a aplicat mai multe lovituri cu un satâr, provocându-i leziuni craniene care au determinat decesul victimei”, preciza Parchetul.
Dosarul a fost înaintat spre soluţionare la Tribunalul Arad.

Recomandările redacției