rus bodeaTrupa alb-roșie are două egaluri în ultimele două confruntări, iar dacă cel de la Sebiș a putut fi trecut la capitolul pozitiv, cel din meciul cu oltenii lui Ciurea a nemulțumit.
Fotbaliștii lui Roland Nagy sunt categorici înaintea meciului de la Giarmata. „Trebuie să uităm semieșecul”, spune atacantul Cipri Rus vizavi de întâlnirea cu echipa pe care UTA a învins-o în amical, în vară, cu 4-0. „Îmi doresc foarte mult să înscriu, e treaba mea ca și atacant. Sunt dator, dar sper să mă descătușez și să îmi ajut echipa”, subliniază tânărul fotbalist arădean.
Portarul Roberto Bodea, unul din cei mai buni utiști ai începutului de sezon, e pe aceeași linie. „Cred că am învățat din greșelile meciului trecut și, cu siguranță, vom arăta altfel vineri. Vrem să luăm maxim de puncte, să ajungem unde ne e locul, să nu mai pierdem nicio șansă de a ne apropia de locurile fruntașe”, e mesajul goalkeeper-ului.

Recomandările redacției