judecataProcurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ioan Viorel Lavric, pentru săvârşirea infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că bărbatul, după ce a consumat băuturi alcoolice, s-a urcat la volanul unui autoturism Dacia şi l-a condus prin Pâncota. A fost oprit în trafic de Poliţie şi testat cu aparatul alcooltest, testare în urma căreia s-a determinat o concentraţie de vapori de alcool în aerul expirat de 0, 93 mg/l.

“Din Buletinul de Analiză Toxicologică – Alcoolemie eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad rezultă că inculpatul a avut o alcoolemie, la a doua probă, de 1, 60 g /l.Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Judecătoriei Ineu”, informa Biroul de presă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Recomandările redacției