A-nceput dezmăţul!

Frînele politicii au fost aruncate-n aer, aşa că birjele de lux ale partidelor şi teleguţele mai dărăpănate ale independenţilor s-au pus în mişcare cu gîndul de-a-şi descărca preţioşii muşterii direct în fotoliul prezidenţial din Cotroceni. Sigur că fiecare din ei vrea s-ajungă-acolo, numai că mai trebuie să vrea şi bivolul votant, nesătulul ăla care nu se mulţumeşte cu salariul minim pe economie, adică eu şi tu, cetitorule, că ei şi ele se mulţumesc chiar şi fără salarii dacă le iese comisionul, cadoul, şpaga… Pentru-a-l motiva temeinic pe trăgătorul la jug, tot candidatul iese-n drum precum dubaşii de-altădată şi trîmbiţează din răsputeri ce va face el dacă va fi votat să stea de pomană pe bani mulţi în jilţul prezidenţial. Ba ies la înaintare şi ţîrcovnici din linia a doua, să explice că dacă votăm pe cine trebuie, adică pe cine zic ei, ne-aşteaptă atîta bine de-o să ne vină rău, nu alta.
Fenomenul se-ntîmplă şi pe partea dreaptă a parcelei politicii, şi pe partea stîngă, indiferent de unghiul din care-ai privi harababura asta perfectă.
Un candidat la prezidenţie, parlamentar cu ceva state de serviciu de stat de pomană prin sfatul ţării, a constatat că naţia românească e-mbătrînită grav; fără să se-ntrebe „de ce…”, s-a apucat de săpături şi a aflat remediul: 2.000 de euro fiecărei femei care naşte, pentru fiecare copil născut. „Ce mare brînză să dai din buget 2.000 de euro pentru un copil adus pe lume…”, şi-o fi spus dl. Brînză (că dumnealui e „omul cu ideea”)… Zic şi eu la fel, că nu-i nici o brînză, însă-l întreb pe domnul Brînză de unde scoate dumnealui cei 2.000 de euro x en copii născuţi, cînd ţara nu mai produce decît vorbeţi şi se-mprumută pentru-a-şi plăti destul de bine aleşii naţiei, că despre nesătuii ceilalţi, nealeşi, nici nu poate fi vorba; ei să se descurce naibii, adică „La muncă, că-n muncă stă prosperitatea!”, cum spunea un fost ministru-al Muncii care-nvîrtea pe deştele nevestii fonduri europene cum învîrtea Iozefini cărţi de joc şi mingi de ping-pong. Despre femeile care nu mai au timp să-şi crească pruncii şi să-şi vadă de case fiindcă au cîte două şi trei locuri de muncă (la negru, că „la alb” mor şi firma, şi femeia, şi copilul, se duce de rîpă şi familia, da’ se-ngraşă fiscul şi propăşesc Dumnezeii neamului), dl. Brînză tace dulce precum laptele ne-nchegat în caş.
O strigătoare „de linie doi” anunţa că salariul minim va creşte la-nceputul anului viitor cu 75 de lei, ceea ce-n limbaj electoral decodificat înseamnă „Votaţi cu Domnul (Ponta, desigur), că altfel vă ia Ălălalt!”. Doamna ministră-n cauză n-a mai ciripit că după scăderea impozitului îi mai rămîn omului bani pentru o pereche de şireturi, adică nici cît să se spînzure corespunzător dac-ar vrea să contribuie la diminuarea populaţiei spre propăşirea guvernanţilor blagosloviţi.
Sînt feminin de curios: dac-ar şti că lîngă fotoliul din palatul prezidenţial ar fi răsădită o ţeapă de-aia ţepeşească, de-a lui Vlad, politicienii noştri dragi ar mai bate cîmpii graţios, cu neruşinare?
Eu cred că vae victimelor – că ei ne-nving de fiecare dată.