proxeneti
Poliţiştii de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate, aflaţi sub coordonarea Biroului Teritorial al DIICOT Arad, au reuşit, zilele trecute, identificarea a nu mai puţin de zece persoane (opt dintre acestea fiind ulterior reţinute), suspecte de comiterea infracţiunilor de trafic de minori şi acte sexuale cu minori.
După investigaţii derulate pe mai multe luni, poliţiştii au obţinut informaţii că suspecţii traficau minore (adolescente) pe care le obligau să se prostitueze pe DN79 A, mai precis în parcările dintre localităţile Pilu şi Vărşand.
Prezentaţi la Tribunalul Arad cu propunere de arestare preventivă, magistraţii au considerat că principalii suspecţi nu prezintă pericol public, cinci dintre aceştia fiind plasaţi sub control judiciar.
Cu alte cuvinte, Simona Veta Lingurar, Adrian Licuţă Bumb, Ioan Ovidiu Ene, Lică Ovidiu Stanca şi Florin Olah sunt obligaţi să repecte anumite reguli cum ar fi să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori sunt chemaţi, să se prezinte la Poliţie conform programului de supraveghere şi să nu părăsească localitatea de domiciliu.
De asemenea, persoanele acuzate de tarfic de minori şi acte sexuale cu minori nu au voie să se apropie de minorele pe care le-ar fi exploatat sexual, dar nici de rudele acestora.
Mai mult ca sigur, procurorii DIICOT Arad vor contesta decizia judecătorilor din cadrul Tribunalului Arad.

Recomandările redacției