nagy-mehedintiUTA s-a impus în manieră categorică în fața Mehedințiului, trupă care, deși măcinată de probleme interne, a arătat că știe fotbal. Avertismentul a venit de la Iordache, care a nimerit transversala, și o mică teamă de un deja-vu a apărut. Dar n-a fost cazul, arădenii au receptat semnalul, nou-venitul Strătilă a adus plusul așteptat în ofensivă, iar cele trei goluri puteau fi acompaniate de cel puțin încă două.
Pe scurt, a fost exact de ce avea UTA nevoie. „Ne-a interesat să ne recâștigăm încrederea, s-a văzut din debutul meciului. N-a intrat mingea din primele ocazii, au avut și ei acel șut în bară, dar până la urmă lucrurile au intrat în norma­litate, nu s-a pus problema în­vingătoarei. După 6 jocuri nu pot să mă declar foarte mulțumit, am spus că e nevoie de răbdare până la un joc dezinvolt”, a afirmat Roland Nagy.
Antrenorul și-a menținut linia începută în avancronica meciului. „Din ultimele șase puncte posibile, am luat unul singur. A fost puțină presiune și tensiune, sper că echipa se debolchează”, a indicat fostul mijlocaș.
Succesul de sâmbătă urcă echipa arădeană pe locul 5, înainte de următorul meci, pe care-l dispută tot acasă. „Ne agățăm de fiecare joc. Vine Lugoj, echipă tânără, de două ori a câștigat în ultimele minute, e clar o echipă care „trăiește” și e flămândă de afirmare. Va trebui să fim atenți, meciul de azi (n.a. sâmbătă) e deja istorie, sper să avem moral și să ne agățăm de primele locuri”, a conchis Roli Nagy.

Recomandările redacției