Abrudan„La Ineu se asfaltează zilele acestea Drumul Viilor, pe o distanţă de 3,4 kilometri, care va fi prelungit ulterior până la Şilindia, pentru a crea o legătură mai scur­tă cu comuna Tauţ”, spune  Călin Abrudan, primarul oraşului. De ase­me­nea, se refac şi podeţele de pe drumul respectiv.  „Finanţarea este de la bugetul Consiliului Judeţean Arad şi bugetul local şi nu pot decât să le mulţumesc consilie­rilor judeţeni care au aprobat alocarea a șase miliarde de lei vechi pentru Drumul Viilor. Mă bucur că au înţeles necesitatea moderni­zării acelui drum, în vederea creării unei legături cu Şilindia care va scurta cu 10 kilometri distanţa dintre Tauţ şi Ineu, în beneficiul celor care fac naveta la locul de muncă”, a spus Călin Abrudan, primarul oraşului Ineu. În localitate se desfăşoară şi alte investiţii, zilele acestea urmând să înceapă lucrările de anvelopare şi cele de la acoperişul Liceului „Mihai Viteazul”, ca urmare a câştigării, de către Primăria Ineu, a unui proiect în valoare totală de 600.000 de lei, finanţat prin Programul Operaţional Regional. Tot prin acelaşi program, dar printr-o altă axă de finanţare, vor începe lucrările şi la Centrul de Informare Turistică al ora­şului. Pentru acest lucru va fi moder­nizată fosta clă­dire a Clubului Elevilor, finanţarea fiind şi în acest caz tot în valoare de 600.000 de lei.

Recomandările redacției