icimUniv Goldiş ICIM Arad nu a învăţat nimic din experienţa neplăcută de la Alexandria. Ca şi atunci, la Alba Iulia, în faţa unui adversar tare, arădencele au început slab, şi-au revenit, apoi au cedat, din nou, nepermis jocul. Pe final, deşi au egalat la 68, au păcătuit la capitoulul concentrare în ultimele secunde.
Gazdele au profitat de ziua excelentă a ex-extremei a ICIM-ului, Uiuiu, şi a unei evoluţii mai precise a lui Mc.Farland, Agunbiade şi Price au reuşit să îşi asigure cu 10 minute înainte de final un avantaj de 11 puncte.
A urmat revirimentul vicecampioanei, pe mâna lui Broomfield, Engelman şi Plouffe, şi cu 23 de secunde înainte de final scorul era egal, 68-68. Kuster marchează liberele, şi ICIM-ul are atacul. Dar Simmons îşi „încununează” evoluţia modestă cu o minge pierdută când ardea buza mai tare. Kuster ne dă o speranţă, marcând doar o liberă, însă Brosovszky ratează ultima aruncare, şi Aradul acumulează al 2-lea eşec al sezonului. Un eşec ce demonstrează că trupa lui Jose Araujo se caută încă, şi că deocamdată rezultatele sunt întâmplătoare.
Formații:
Alba Iulia: Uiuiu 18 (2×3), Agunbiade 13 (1×3), Price 11, McFarland 11 (3×3), Kuster 9, Deura 5, Toma 4. A mai jucat: Fodor
Arad: Broomfield 16, Engelman 14 (1×3), Plouffe 13, Simmons 10 (1×3), Milovanovic 6, Fussell 6 (2×3), Brosovszky 3 (1×3). Au mai jucat: Mercea, Crăciun, Nagy.

Recomandările redacției