spital cjaAdministraţia are în plan noi investiţii în infrastructura Spitalului Judeţean. Sistemul de sănătate arădean ar urma să mai scape de povara unei clădiri retrocedate aflată în degradare, improprii desfăşurării actului medical. Peste 3,7 milioane de euro ar urma să fie investiţi în construirea unei clădiri pentru problemele de patologie infecţioasă, în incinta Spitalului Judeţean. Pentru investiţia, care se va realiza în doi ani de zile, administraţia se bazează deocamdată doar pe fondurile din bugetul propriu.
Suprafaţa pe care va fi realizată construcţia, lângă Spitalul Judeţean este de 2.280 de metri pătraţi. Clădirea pentru patologie infecţioasă ar urma să deservească mai multe secţii – Secţia de Infecţioase Copii, care va avea aici 20 de paturi, Secţia de Infecţioase Adulţi, cu 27 de paturi şi Compartimentul H.I.V, cu nouă paturi. Evaluările de până acum arată că, valoarea totală a investiţiei va fi de peste 16,58 de milioane de lei, adică peste 3,75 de milioane de euro. În prezent, administraţia judeţeană vrea să rea­lizeze studiul de fezabilitate şi devizul pentru lucrările care vor începe cel mai probabil spre primăvara anului viitor.
În prezent, secțiile pentru tratarea bolilor infecțioase adulţi şi copii funcționează în clădiri separate. Secţia Infecțioase Adulţi funcționează într-o clădire improprie, situată în municipiul Arad,  din strada Cicio Pop, numărul 43, o clădire retrocedată, iar Secţia Infecțioase Copii funcționează în clădirea Pediatrie I.
Pediatria – o altă investiţie
Secţia de pediatrie 1 şi Boli Infecţioase Copii se găsesc în prezent în imobilul C 10 a spitalului, care va fi amenajată. Luna trecută, CJA a aprobat primele documentaţii pentru amenajarea imobilului în care îşi vor desfăşura activitatea Secţia Pediatrie 1 şi Compartimentul Neuro Psihiatrie Infantilă din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă. Ca atare, Secţia de Infecţioase Copii va trebui mutată într-o nouă locaţie, iar aceasta este noul imobil pentru patologie infec­ţioasă.
Demn de menţionat că, amenajarea şi dotarea secţiei de Pediatrie a fost evaluată la circa 15 milioane de lei. „Problemele secţiei sunt legate de lipsa de spatiu şi de faptul că respectiva clădire este improprie din punct de vedere funcţional, nerespectând cerin­ţele şi normele medicale actuale. Clădirea Secţiei Pedia­- trie I face obiectul unei alte investiţii („amenajare Secţie Pediatrie 1+N.P.I. al  Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad”). Astfel se doreşte realizarea unei clădiri noi, care să acomodeze cele două secţii medicale, inclusiv compartimentul HIV şi anti­rabic. Lucrările de execuţie con­- stau în principal  în realizarea unei clădirii care va avea un re­gim de înălţime P+2E“, se arată în referatul proiectului de hotărâre.
Proiectul de hotărâre privind realizarea primelor demersuri în ve­derea investiţiei va fi supus apro­- bării, în şedinţa Consiliului Judeţean de la finele acestei săptămâni. Rămâne ca aleşii să-şi exprime votul.

Recomandările redacției