botisVeteranul arădenilor a trecut cu bine de un nou meci greu. La Motru, Sorin Botiș a avut de-a face cu un cuplu viu, compus din atacanții Fărcășanu și Trifu, cuplu capabil să producă panică atunci când firul a permis. Dar finalul a fost fericit pentru utiști: după dăruire totală, „Sore” și ai lui aveau să triumfe .
„Un meci foarte dificil, cu un adversar incomod. Am reușit să marcăm la singurele faze pe care le-am jucat așa cum trebuia, direct, cu preluare și centrare în fața porții”, a remarcat căpitanul arădenilor.
Căpitanul alb-roșiilor n-a avut misiune simplă cu minerii lui Zahiu. „În a doua repriză, noi am fost cu golurile, ei, paradoxal, pentru că au jucat în zece oameni, cu do­minarea teritorială. Ne bucurăm că cele 3 puncte le ducem la Arad, dar mai avem mult de muncit ca să creem o formație puternică așa cum ne dorim”, a sintetizat Botiș un meci în care a avut ocazia să-și rea­mintească de începuturi, din cauza atmosferei de la Motru.
„E specificul zonei, temperamentului de aici. Jucătorii, la fel, sunt olteni, mingicari, iuți, au viteză, ne-au surprins de câteva ori. Dar am reușit să rămânem surprinși doar de două ori și am ieșit cu capul sus”, a încheiat „Sore”.

Recomandările redacției