utaicimUtiștii au reluat o tradiție întreruptă de ceva timp: marți seară, trupa alb-roșie a fost în tribunele Sălii Sporturilor Victoria să încurajeze pe baschetbalistele de la Universitatea Goldiș ICIM. Galben-albastrele au învins Satu Mare la diferență clară, evoluția fetelor și atmosfera de la meci i-au încântat pe fotbaliști. Iar tinerii din lotul UTA-ei au avut ocazia să vadă o figură marcantă a ICIM-ului și a baschetului românesc, Moni Brosovszky, fiica legendarului fotba­list al Bătrânei Doamne. „A fost o bucurie să fim împreună la meciul fetelor, le așteptăm și pe ele lângă noi!”, a spus Claudiu Drăgan, ofițerul de presă al UTA-ei.
„E frumos să știi că două echipe ale Aradului, una de fotbal și cealaltă de baschet, se susțin reciproc. A fost, cred, benefic și pentru noi, ca și grup, să stăm mai mult împreună, să ne cunoaștem mai bine și să ne acomodăm mai repede unii cu alții, mă refer la cei mai noi veniți”, a povestit mijlocașul utist Cătălin Hlistei.
Fotbalistul care a punctat de două ori pentru formația lui Roli Nagy în actuala stagiune a depășit accidentarea ce l-a ținut pe margine când echipa sa a jucat la Motru. Hlistei a reluat de luni antrenamentele și abia așteaptă duelul cu Știința Turceni. „Vrem să jucăm bine și să câștigăm, să ne apropiem de locurile fruntașe. Suntem montați să batem tot până la final!”, a transmis blondul mijlocaș al alb-roșiilor.

Recomandările redacției