accident
Update: Din primele cercetări efectuate la faţa locului de către oamenii legii, conform spuselor comisarului Camelia Tuduce, ofiţer de presă în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, accidentul s-a petrecut pe fondul vizibilităţii scăzute cauzate de ceaţa de afară. Se pare că şoferul unei maşini înmatriculate în judeţul Bihor a efectuat o depăşire şi a intrat într-o maşină care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului, o a treia maşină, aflată în spatele maşinii care circula regulamentar, a fost implicată, de asemenea, în accident.
Dintre cele patru persoane rănite, două (aflate în stare mai gravă, dar în afara oricărui pericol) au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Un accident de circulaţie deosebit de grav s-a petrecut, vineri dimineaţă, în jurul orei 9,50, la ieşirea din Chişineu-Criş spre Oradea.
Din câte ne informa căpitan George Pleşca, ofiţer de presă în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Arad, în evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme, momentan necunoscându-se cauzele care au provocat accidentul.
Impactul deosebit de puternic dintre acestea a condus la rănirea a patru persoane, două dintre acestea aflându-se în stare gravă.
Vom reveni cu detalii!

Recomandările redacției