petcutScăpând de concurența Gloriei, care a fost exclusă oficial din campionat, Progresul a confirmat statutul de favorită și a terminat turul în fruntea clasamentului. Zăbraniul a demonstrat că cel puțin la această oră nu se poate pune cu pecicanii, lucru subliniat – oarecum – și de antrenorul gazdelor de sâmbătă. „Ei au venit cu ambiție, locul doi îți dă avânt și motivație. Și, până la urmă,  pozițiile  din clasamente ale celor două echipe și-au pus amprenta pe evoluția de astăzi. Meciul a fost echilibrat doar prin prisma acestui fapt. În final, a fost 3-1, chiar 4-1 ar fi fost normal să fie dacă asisentul nu ridica steagul aiurea. Concluzionând, eu zic că diferența dintre noi și Zăbrani a fost clară”, a afirmat Mihai Petcuț.
Fostul fundaș agreează întreruperea campionatului la începutul lunii noiembrie, transmițând un mesaj cât se poate de clar conducătorilor săi. „Nu îmi convine această pauză lungă, însă nici să mai jucăm etape în acest an nu mai doream. E bine că s-a terminat acum cu noi pe primul loc în clasament. Prin urmare, doresc să le transmit deja Sărbători fericite tuturor, iar conducătorilor le doresc să facă rost de bani pentru un fotbal mai bun în retur. În această vacanță, Pecica va hotărî exact ceea ce-și dorește în privința promovării”, a punctat Petcuț.

Recomandările redacției