zilele micalacii 3Sâmbătă şi duminică, micălăcenii şi arădenii în general au fost invitaţi şi au avut ocazia să participe la cea de-a şasea ediţie a „Zilele cartierului Micălaca”, manifestare organizată de primăria municipiului Arad în colaborare cu Asociaţia Micălaca, Biserica Ortodoxă Română Micălaca şi Biserica Baptistă Renaşterea. La deschiderea manifestării au participat oficialităţi naţionale şi locale, respectiv deputata PDL de Arad Claudia Boghicevici şi consilierul municipal PDL Florin Mariş, Lucian Riviş Tipei – fost parlamentar şi preşedinte al Asociaţiei Micălaca, preoţi ai Bisericii Ortodoxe Micălaca Veche, reprezentanţi ai Bisericii baptiste Renaşterea.

Manifestările au început sâmbătă cu o slujbă oficiată de un sobor de preoţi ortodocşi la „Crucea lui Pănădan” de pe strada Frăţiei, urmată de o altă slujbă la Crucea Eroilor amplasată în faţa impunătoarei biserici ortodoxe din Parcul 23 August (fost Orizont), după care a urmat deschiderea oficială şi petrecerea câmpenească.

Totul a fost organizat pe Aleea Borsec, spaţiu pietonal care leagă strada Voinicilor de strada Sighişoara şi de parcul 23 August. Aici au fost amplasate scena pe care au evoluat artiştii invitaţi şi spaţiile speciale pentru târgul de produse tradiţionale. Pentru cei mici, primăria a pus la dispoziţie celebrul de-acum „titicar”, al cărui traseu a fost stabilit pe străzile care înconjoară parcul. „Titicarul” a fost, probabil, cea mai solicitată „prezenţă” la această manifestare, copiii luându-l pur şi simplu cu asalt.

Între invitaţi s-a aflat şi faimosul interpret de muzică populară Cristian Pomohaci, alături de Gabriela Stoica, Laura Cosma, Anda Gheorghiţă şi Florica Mureşan. Au mai urcat pe scenă corul de copii al Bisericii Baptiste Renaşterea Micălaca, corul Bisericii Ortodoxe Micălaca Veche şi corul Palatului Copiilor.

Recomandările redacției