moise nicoara 3Universitatea Aurel Vlaicu şi Centrul Cultural Judeţean, cu sprijinul necondiţionat şi efectiv al Consiliului Judeţean Arad, au organizat vineri, 7 noiembrie, în Sala Vasile Goldiş a CJ Arad, o manifestare omagială prilejuită de aniversarea la 30 noiembrie a 230 de ani de la naşterea lui Moise Nicoară, luptător fără odihnă în apărarea drepturilor naţionale ale românilor din Banat și Crișana.

Universitatea Aurel Vlaicu, instituţie organizatoare a manifestării, a fost reprezentată de conducerea sa „la vârf”, respectiv de prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedintele Consiliului Academic, şi de prof univ. dr. Ramona Lile – rectorul universităţii,  Centrul Cultural Judeţean fiind reprezentat de directoarea instituţiei, Ana Maria Dragoş.

La eveniment au participat, pe lângă conducerile UAV şi CCJ, preşedintele CJ Arad, Nicolae Ioţcu, Excelenţa Sa dr. Radu Homescu – fost ambasador al României în Filipine şi în Israel, profesor universitar şi primul rector ales al Universităţii Aurel Vlaicu, istoricul dr. Nicolae Bocşan – rector al facultăţii de istorie al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, istoricul dr. Ioan Bolovan – pâncotan de origine şi prorector al aceleeaşi facultăţi clujene, istoricul dr. Corneliu Pădurean – profesor la UAV Arad.

Invitaţii şi oaspeţii evenimentului au fost salutaţi de prof.univ dr. Lizica Mihuţ, de Nicolae Ioţcu, de Ana Maria Dragoş şi de prof. univ. dr. Ramona Lile. Lucrările simpozionului au fost coordonate de prof.univ dr. Lizica Mihuţ, iar despre personalitatea lui Moise Nicoară au vorbit conducătoarea lucrărilor, dr. Radu Homescu, dr. Nicolae Bocşan, dr. Ioan Bolovan şi dr. Corneliu Pădurean. Toţi vorbitorii au reliefat personalitatea de excepţie a lui Moise Nicoară, extraordinara sa valoare intelectuală („… omul care vorbea 12 limbi…”), şi abnegaţia dusă până la sacrificiu în sprijinul cauzei naţionale şi a drepturilor românilor din Banat şi Crişana în împărăţia habsburgică.

În egală măsură, toţi vorbitorii au atacat problema necesităţii de-a se ridica nivelul calitativ al educării culturale şi spirituale prin recuperarea şi impunerea în conştiinţa publică a marilor personalităţi care, din diferite motive, au fost plasate într-un con de umbră deloc meritat, Moise Nicoară fiind un astfel de exemplu elocvent.

O remarcă deosebită se cuvine a fi făcută referitor la comunicarea prezentată de dr. Radu Homescu, arădean la rădăcinile sale şi strănepot în linie maternă al marelui dascăl care a fost Nicolae Ştefu, continuator al ideilor lui Moise Nicoară.

De-a lungul expunerilor a fost pronunţat de mai multe ori, cu respect şi cu admiraţie, numele celei care a fost academiciana Cornelia Bodea, arădeancă la rându-i, promotoare neobosită a marilor valori naţionale născute la Arad.

Moise Nicoară s-a născut pe 30 noiembrie 1784 la Gyula, oraş în imperiul austro-ungar, şi a murit la 10 octombrie 1861 la București. Absolvent strălucit de studii de drept, a fost jurist, profesor, traducător, scriitor și, nu în ultimul rând, un înflăcărat patriot român a cărui memorie a fost preţuită cum se cuvine de mari personalităţi care l-au urmat, de n-ar fi să amintim aici decât de Nicolae Iorga şi de Cornelia Bodea.

Recomandările redacției