Antimaidan

Plecarea lui Titus Corlăţean de la Externe este un rezultat (printre multe altele), a 25 de ani de balamuc de cea mai înaltă clasă în politica românească şi-n societatea pe care-o alcătuim (adică 20 de milioane sau cîţi om fi, că nu se ştie cîţi dumnezeu sîntem în ţara asta).
Ştim că legea este mai presus de fiecare şi că nimeni nu-i mai presus de lege. Cu toate astea, am învăţat şmechereşte (nu ştiu cînd, nu ştiu unde şi nu ştiu de la cine), că legea-i totuşi după voia noastră dacă răcnim tare şi dacă ne-nfoiem democratic muşchii rahitici. O asemenea-ncordare a bicepşilor politici şi-a pectoralilor electorali s-a-ntîmplat şi se-ntîmplă de-o săptămînă-ncoace din cauză că românii plecaţi din ţară n-au reuşit să voteze un preşedinte pentru ţara-n care nu mai locuiesc de vreme mai multă sau mai puţină.
Admit că au fost nereguli de organizare pe-afară – dar ce organizare făcută de oameni n-are nici o hibă? Admit c-au fost şi sînt interese electorale grele la mijloc – dar cînd oare n-au fost interese din astea-n jurul urnelor? V-amintiţi că-n diaspora s-a votat cîndva la o viteză de un vot la 11 secunde şi s-a ales preşedinte Traian Băsescu? Atunci nici un diasporean şi nici un autohton n-au ridicat glasul să trîmbiţeze c-a trebuit să se-alerge de la cabina de votare la urnă cu viteze care l-ar fi lăsat mască pe Usain Bolt, însă atunci trebuia să se-aleagă Băsescu (şi s-a ales), şi nu şi-a dat Baconski demisia, şi-a ciripit dulce preşedintele ales că „Un fleac: i-am ciuruit!”.
Admit multe alte cele, dar de-aici pînă la a ieşi pe maidan să-i ceri capul cuiva care n-are nici un fel de responsabilitate în organizarea alegerilor e cale lungă cît de la pajiştea cu gazon a castelului la tăpşanul tîrlii.
Corlăţean pleacă din minister cu fruntea sus fiindcă a refuzat să cedeze presiunilor venite de pe maidanul politicii, presiuni generate de frustrări reale stimabile şi de patimi partinice blamabile. Indiferent de acestea, este inadmisibil şi condamnabil să se ceară demisia ministrului pentru o stare de fapt care nu este de competenţa lui, după cum este deplorabil să ceri încălcarea legii pentru a ţi se respecta un drept; ori maidanul românesc, extern şi intern, i-a cerut ministrului să calce legea-n picioare. Drept urmare, ministrul şi-a dat demisia.
Am pentru politicianul Titus Corlăţean tot atîta stimă cîtă am pentru Traian Băsescu, adică deloc. Totuşi, dincolo de stimele mele şi deasupra lor e legea, iar cu legea nu mă joc şi nu glumesc. Legea asta spune clar şi limpede că organizarea alegerilor e treaba Autorităţii Electorale Permanente şi a Biroului Electoral Central, nu a Ministerului de Externe, deci nu Corlăţean trebuia „să cadă”, ci alţii.
Aşa fiind, Meleşcanu trebuia să refuze să se-aşeze-n scaunul unui sacrificat de pomană, dar n-a făcut-o, Ponta trebuia să respingă demisia dar n-a respins-o, iar Băsescu trebuia să refuze învestirea altcuiva, dar l-a învestit.
La urma urmei, fiecare se comportă cu maidanul şi faţă de maidan conform axelor care-i guvernează ecuaţia vieţii: Corlăţean pe ordonată, vertical, iar ceilalţi pe abscisă, adică pe brînci, la nivelul solului.