Au condus alături de Bachus

Două persoane, care au condus sub influenţa băuturilor alcoolice, au fost depistate în trafic. Astfel, pe raza municipiului, a fost depistat un bărbat, de 26 de ani, care a condus un autoturism, fără a deţine permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,69 mg./l. alcool pur în aerul expirat, şi un bărbat, de 42 de ani, care, în timp ce a condus un autoturism, având o alcoolemie de 0, 75 mg./l. alcool pur în aerul expirat, a tamponat un autoturism ce se afla parcat regulamentar, pe strada Iuliu Maniu, din municipiu. Conform procedurii, în ambele cazuri au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

 

Autoturisme neînmatriculate în trafic

Pe raza municipiului, poliţiştii au depistat în trafic, un bărbat, de 34 de ani, în timp ce a condus un autoturism pe strada Mitropolit Andrei Şaguna, iar în urma verificărilor efectuate în baza de date, s-a constatat că autoturismul este radiat din circulaţie, din data de 8 septembrie 2011.

De asemenea, pe DN 7, pe raza localităţii Bârzava, a fost depistat în trafic, un bărbat, de 25 de ani, în timp ce a condus o autoutilitară cu numere de înmatriculare provizorii eliberate de autorităţile maghiare, numere de înmatriculare care nu au valabilitate pe teritoriul României.

 

Poliţiştii rutieri în acţiune

Oamenii legii au efectuat, atât  în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 70 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 20.000 de lei.  Dintre acestea, 30 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 40 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 4 permise de conducere şi 2 certificate de înmatriculare.

Recomandările redacției