romaniadaneLa 11 ani distanţă de la una dintre cele mai mari umilinţe din istoria naţionalei de fotbal, 2-5 pe teren propriu cu Danemarca, în preliminariile pentru Euro 2004, România are ocazia revanşei.
În această seară, de la ora 20,30 (în direct pe PRO TV), tricolorii lui Anghel Iordănescu întâlnesc Danemarca într-un amical care se va desfăşura pe Naţional Arena, iar selecţionerul a prefaţat disputa.
Întebat despre meciul din 2003, disputat pe fostul „23 August”, Iordănescu a replicat: „De ce vreţi să îmi stricaţi ziua?“, pentru ca apoi să discute despre partida de astăzi. „Dorim să câştigăm pentru că întâlnim o echipă bună, care conduce în grupa de calificare pentru EURO. Aş vrea să-l bat pe Olsen pentru că suntem prieteni, dar mă gândesc în mod special la această echipă care trebuie să se obişnuiască cu victoria”, a spus Anghel Iordănescu în cadrul unei conferinţe de presă. De partea cealaltă, Morten Olsen, selecţionerul nordicilor, a anunţat că le-a permis mai multor jucători de bază să părăsească lotul, după victoria obţinută în Serbia, scor 3-1, în preliminariile pentru Euro 2016. Astfel, danezii se vor baza pe mai mulţi jucători tineri, fără o experienţă deosebită la prima reprezentativă.
„Nu trebuie s-o mai spun, nu am foarte multe soluţii la mijloc. Trebuie să găsim idei pentru a merge mai departe, dar avem câteva teste bune înainte de lupta decisivă cu Serbia, care va avea loc în luna iunie. Avem timp să ne pregătim. Probabil că vor debuta câţiva jucători în meciul cu România”, a declarat Olsen, conform politiken.dk.
În altă ordine de idei, atacantul formaţiei Pandurii Târgu Jiu, Mihai Roman, a fost convocat în premieră la prima echipă reprezentativă. Roman, în vârstă de 22 de ani, are cinci selecţii la reprezentativa Under 21 a României, pentru care a şi marcat de două ori.
În actuala ediţie a Ligii I, atacantul de la Pandurii a înscris 7 goluri în 13 jocuri. El a mai evoluat în carieră la „U” Craiova, Petrolul, „U” Cluj, Turnu Severin şi Săgeata Năvodari.
Mihai Roman a devenit al patrulea „tricolor” din lotul pentru partida de marţi care nu are nicio selecţie la prima reprezentativă. Ceilalţi trei sunt Bogdan Mitrea, Eric Bicfalvi şi George Puşcaş.

Recomandările redacției