Îmi doresc ca odată cu instalarea lui Klaus Iohannis în fruntea ţării, scena politică românească să sufere şi ea schimbări esenţiale. Miticismul, (sub)spiritul dâmboviţean, ignoranţa, aroganţa, proasta pregătire profesională şi caracterială, primarea interesului personal, duplicitatea, atacul la persoană, oratoria fără substanţă sau lipsa respectului au fost până acum însuşiri ale întregii clase politice care se află în fruntea ţării. Eu l-am votat pe Iohannis strict pentru ceea ce reprezintă el şi nu pentru cei care l-au sprijinit.
Îmi doresc o Românie a lui Iohannis, nu a celor din jurul său care, ce-i drept, l-au ajutat să câştige. Spre exemplu, bucuria câştigării alegerilor mi-a fost umbrită de apariţia lui Blaga, liderul unui partid nu mai puţin putred şi cu la fel de mulţi corupţi precum cel al PSD, a cărui primă declaraţie a fost una negativă: „Cer de urgenţă demisia lui Ponta!“. Aşteptam altceva. Putea fi, de exemplu, un mesaj de felicitare al adversarului politic, aşa cum Ponta le-a oferit această lecţie cu puţin timp înainte, când la foarte scurt timp după afişarea primelor rezultate l-a felicitat pe Iohannis pentru câştigarea alegerilor. Dacă această lecţie a bunului simţ nu a putut fi însuşită de către adversarii lui Ponta atunci măcar aş fi vrut să aud în acea seară a bucuriei, pentru mine, un plan constructiv, o idee pozitivă, un gând bun, oricum urechile mele simţeau nevoia să audă ceva de bine. Erau asurzite de conflicte, minciuni, atacuri, îngâmfare, prostie, voci mieroase şi prefăcute „în numele Domnului“.
Ponta a avut păcatele sale, pentru care a şi fost pontat de electorat, la fel cum mă aştept ca la viitoarele ieşiri publice Iohannis să vorbească mai fluent limba ţării care l-a ales. În cazul lui Ponta însă nici acum nu reuşesc să mă dumiresc cum dracu să faci alianţă cu un trădător atât de evident precum Tăriceanu şi, mai mult decât atât, să îl propui premier după ce a mai ocupat această funcţie în trecut, iar rezultatele guvernării sale au avut consecinţe catastrofale asupra perioadei care a urmat. Apoi, Ponta a avut întreaga susţinere a două televiziuni, în special Antena 3, la care lumea ar trebui să se uite doar la modul cum nu ar mai trebui să se facă vreodată presă în ţara asta.
Dar Ponta este un politician tânăr, capabil, susţinut, inteligent, iar dacă va învăţa din greşelile sale ar mai avea ceva şanse să ajungă la un moment dat preşedinte. Altminteri cel mai mare partid din România va rămâne cu un singur preşedinte din istoria sa, iar ăla este tocmai Iliescu.
Aceste alegeri mi-au mai adus două bucurii. Una este legată de numărul foarte mare de alegători, semn că în sfârşit populaţia începe să înţeleagă ce însemnătate poate avea fiecare vot. Apoi am fost încântat de faptul că românii au învăţat ce înseamnă şi cealaltă latură a mândriei şi anume demnitatea. Au ieşit în stradă când s-au săturat de mitocăniile lui Băsescu, iar acum nu i-au acordat credit unui premier care de mai bine de doi ani de zile nu a avut realizări notabile.
Vreau ca Iohannis să reuşească, dar în acelaşi timp îmi doresc să simtă presiunea românilor, care să îi sufle în ceafă cu fiecare greşeală pe care acesta o face şi să nu se (mai) lase ca aşteptările lor să fie întârziate. M-am săturat de strânsul curelei şi de sacrificiul pentru a avea un viitor mai bun. Viitorul mai bun îl vreau în prezent.
