ineu2Exact 90 de minute mai sunt până la căderea „cortinei” peste turul ediției 2014-2015 al Ligii a III-a. Ineul s-a încălzit destul de greu, a scăpat destule puncte printre degete, însă a tratat cu maximă seriozitate ultimele două deplasări din care s-a întors cu 6 puncte. Asta a însemnat și un important salt în clasamentul seriei a IV-a, până pe poziția a 9-a, poziție ce este – însă – pusă în pericol chiar de adversarul de sâmbătă.
Știința Turceni nu a cunoscut gustul succesului pe terenuri străine în prezenta ediție de campionat și vrea să spargă gheața chiar înainte de intrarea în vacanță. Gorjenii vin în județul nostru încă de astăzi cu un lot adunat cu greu de antrenorul Viorel Cojocaru. „Avem mari probleme de efectiv, față de startul sezonului suntem mai puțin cu 4-5 jucători. Atacantul nostru de bază s-a accidentat în meciul de Cupă cu Motru, iar alții s-au lăsat de fotbal sau au plecat să lucreze în străinătate, iar aici mă refer la Bădan, Clipici sau Murdărea. În fine, Laurențiu Dolcescu e suspendat pentru acest meci, dar vom încerca să ne descurcăm cu ce avem. Întâlnim o echipă foarte bine organizată pe care am văzut-o chiar etapa trecută la Motru și care, în ciuda mediei de vârstă scăzută, mi s-a părut foarte stăpână pe ea. Dar, avem și noi atuurile noastre pe care vrem să ni le valorificăm, în așa fel încât să câștigăm un prim meci în deplasare. Avem foame de puncte, am dori să terminăm noi turul pe locul 9”, a punctat Cojocaru, care contează pe revenirea lui Dumitru Butoi în ofensivă.
De partea cealaltă, ineuanii nu concep să mai piardă șansa de a lega două rezultate pozitive. Acum două săptămâni, UTA s-a dovedit prea puternică pentru zărăndani, care – însă – pot face mai mult în fața Turceniului. „Ca și cele de la Motru, punctele valorează dublu. Apoi, se mai știe că ultima impresie contează, iar noi vrem să ne despărțim frumos de suporterii noștri până la primăvară. Moralul este bun după victoria din etapa trecută, doar că sunt convins că vom avea o misiune mai grea. De data aceasta noi vom fi echipa ce trebuie să controleze meciul, să construiască și să marcheze cu orice preț, iar adversarul nu este unul de neglijat. L-am văzut la lucru în acest tur și am observat că are un joc foarte bun de pase, nu apelează la mingi lungi, din acest punct de vedere e capabil să pună probleme”, atenționează Cristian Sculici, care îl are doar pe Hulbăr indisponibil pentru acest ultim meci oficial al anului.

Recomandările redacției