Cinci mandate cu închisoarea

Poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare cinci mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Toate cele cinci persoane sunt din Arad  şi pe numele acestora existau mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea, cuprinse între 2 şi 4 ani, pentru săvârşirea infraţiunilor de  vătămare corporala gravă,  ultraj  şi infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Cele cinci persoane au fost reţinute şi încarcerate.

 

 

Furt de acumulator auto

Doi tineri, bănuiţi că ar fi sustras acumulatorul unui autoturism, au fost depistaţi de poliţiştii Secţiei nr. 1 de poliţie. Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în noaptea 24 spre 25.10.2014, doi adolescenţi în vârstă de 14 ani, din Arad, ar fi forțat capota motor a unui autoturism marca Dacia 1310, parcat pe Calea Aurel Vlaicu şi ar fi sustras acumulatorul auto. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor doi.

 

 

Contrabandă de tutun şi alcool

O femeie care  oferea  spre vânzare peste 2000 de ţigarete, aproximativ 1400 grame de tutun şi 12 litri de alcool a fost depistată de poliţiştii de la Poliția orașului Chișineu-Criș, în data de 26.11.2014. Femeia, în vârstă de 23 de ani, a fost depistată în Piața Agroalimentară din Chişineu-Criş, în timp ce oferea spre comercializare, 2000 de tigarete şi 1330 grame tutun, care nu aveau aplicate marcaje fiscale, precum şi 12 litri de alcool etilic pentru care nu deţinea documente legale. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Recomandările redacției