caini

Femeia se află la terapie intensivă

O femeie din oraşul Curtici a fost atacată de doi câini de luptă, în propria grădină. Pensionara, în vîrstă de 73 de ani, a fost salvată de la moarte de o vecină, care a auzit lătratul câinilor şi a alertat trecătorii. Cu muşcături pe tot corpul şi scalpată, victima a fost operată şi internată la terapie intensivă. Atacul câinilor de luptă a fost unul extrem de agresiv şi de sălbatic.

Femeia, care planta seminţe în propria grădină, a fost încolţită de câinii unei vecine şi muşcată cu bestialitate de tot corpul, apoi târâtă prin toată grădina. Incidentul s-a petrecut ziua, în amiaza mare. Câinii au atacat-o pe femeie minute bune, pînă cînd o vecină a auzit lătratul câinilor. Sărmana femeie nici nu mai putea striga după ajutor.

„Au adus-o, atâta au târât-o, în acest loc a fost femeia, aici era baticul si scalpul, aici era capul acesteia, mi-a spus să-i întind mâna, să o salvez, dar şi eu eram înspăimântată, când am văzut ce se poate întâmpla din cauza unui om care nu gândeşte. Femeia a plantat arpagic, urma să planteze florile, au târât-o până au dezbrăcat-o, au distrus-o toată. Femeia este în stare gravă la spital”, a spus Maria Ciornei, vecina victimei.

Agonia victimei s-a prelungit, mai ales că cei de la ambulanţă au trimis, prima dată, doar asistente.  Transportată la spital, femeia a fost stabilizată şi băgată direct în sala de operaţie.

„Este vorba despre o femeie de 73 de ani. Pacienta avea multiple plăgi la nivelul scalpului şi o luxaţie. A fost dusă în sală, acum este la ATI. Deocamdată, prognosticul este rezervat pentru că a pierdut foarte mult sânge, însă este stabilă”, a spus Graţian Damian, medic specialist Ortopedie-Traumatologie.

Vecinii cred că animalele au scăpat din curtea vecinului, pentru că nu erau închise într-un padoc, cum prevede legea. Mai grav, este că unul dintre câini nici nu era înregistrat la poliţie, era deţinut ilegal. Speriată de cele întîmplate, femeia care îi avea în grijă pe cei doi cîini spune că vrea să îi eutanasieze, numai că autorităţile i-au cerut să-i păstreze încă 10 zile, pentru a afla dacă animalele au fost sau nu turbate, în momentul atacului.

Conform legii, astfel de câini, consideraţi periculoşi, ar trebui ținuți într-un padoc. Proprietarul va fi cercetat penal pentru „neluarea măsurilor legale cu privire la atacul canin” și vătămare corporală din culpă. Ultima încadrare s-ar putea schimba, în funcţie de starea victimei, în tentativă de omor.

Cristian Cotuna

Recomandările redacției