burianUna dintre problemele Pâncotei în acest sezon este – fără îndoială – ata­cul. În afară de Alin Mihai, care a fost constant în evoluții, Dan Cuedan nu a primit răspunsul dorit de la restul „vârfurilor” din lot. E bine știut faptul că Marius Staicu e deja istorie, iar Sălăjan și Băd nu se regăsesc.
Însă, de sâmbătă stafful tehnic are o nouă (veche) soluție ofensivă. Carlos Burian, spaima porților adverse în Liga a III-a, și-a revenit după accindentarea suferită în vară și s-a și pus cât de cât la punct cu pregătirea fizică. „Cred că îl vom folosi în premieră în acest campionat, bazându-ne pe dorința sa de a-și demonstra lui și nouă că poate rămâne în circuitul Ligii a II-a. Sperăm să-l recuperăm în întregime și pe Bulzan, care a suferit o contuzie și a acuzat dureri”, a precizat Dan Cuedan.
Cu riscul de a nu-i avea sută la sută apți pentru confruntarea de sâmbătă, tehnicianul a fost foarte înțelegător cu tinerii din lot. „Pantea, Nica, Simion sau Mandache sunt în perioada tezelor și i-am învoit de la câteva antrenamente săptămâna asta. Pentru noi e important și educația lor”, a mai punctat Cuedan.
În numele echipei, acesta dorește să-i transmită cele mai bune gânduri președintelui clubului, Pavel Piroș, care are probleme de ordin personal.

Recomandările redacției