uta-suporterÎnainte de turneul amical de la Șimand, utiștii i-au făcut o surpriză fantastică unui suporter. Întreaga echipă, însoțită de team-managerul Codru Grădinariu, l-au vizitat pe fanul a cărui poveste i-a impresionat.
„De când am venit la club, primesc săptămânal zeci de e-mailuri de la suporteri, demonstrându-ni-se încă o dată faptul că această echipă este printre cele mai iubite din țară. În zilele acestea, am luat ho­tărârea să întoarcem din aprecierea, recunoștința și respectul cotidian care ni se arată și am ales aleatoriu – de aceea nici nu-i dăm numele – un suporter, căruia i-am făcut o vizită, cu întreaga echipă. Toți tinerii au fost surprinși de povestea familiei, tatăl s-a mutat în Arad pentru a fi aproape de echipa UTA, fiind bihorean, iar fiul are tapetată toată casa cu fanioane, embleme, fulare, tricouri în culorile alb-roșu”, a povestit Grădinariu.
Conducătorul alb-roșiilor a menționat că gruparea arădeană va continua să facă asemenea gesturi: „Astfel de acțiuni mă bucură enorm, fiind convins că suntem exemplul simplu, clar și profund pentru tinerii noștri jucători față de aprecierea și răspunderea pe care o au față de suporteri. Cred în astfel de acțiuni, cred că împreună putem fi o forță, că identitatea noastră transcende brandul și atinge la nivel emoțional foarte-foarte multă lume”.

Recomandările redacției