reni

Doi reni originari din Suedia întregesc atmosfera specifică sărbătorilor de iarnă, în cadrul evenimentelor organizate de autorități în centrul Aradului.

Cei doi reni, Rudolf  şi Hanna, au 1,5 ani fiecare şi pot fi admiraţi pe strada Romul Veliciu, într-un ţarc special amenajat.

Proprietarul renilor, Gabriel Mohaci, a spus că aceştia nu sunt mofturoşi în ceea ce priveşte mâncarea, consumă granule speciale pentru reni, aduse din Suedia, dar şi fân şi ovăz.

„Renii sunt din Suedia şi i-am adus  special pentru sărbătorile de iarnă. Este pentru prima dată când sunt prezenți la un astfel de eveniment. O pereche de reni costă aproximativ 3.000 de euro”, a spus Gabriel Mohaci.

Renii vor rămâne la Târgul de Crăciun până în ajunul sărbătorii Naşterii Domnului după care vor fi duşi în parcul zoologic din localitatea arădeană Cicir.

Recomandările redacției