autoturism

Un bucureştean care conducea un autoturism radiat din circulaţie şi  cu numere de înmatriculare false a fost depistat de poliţiştii de frontieră arădeni.

„În data de 08.12.2014, orele 02.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră cetăţeanul român Cristian C., în vârstă de 35 de ani, din municipiul Bucureşti, conducând un autoturism marca Opel Astra care avea aplicate numere de înmatriculare emise de autorităţile luxemburgheze”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, comisar-şef Daniel Iancu.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date poliţişii de frontieră au stabilit că autoturismul în cauză era radiat din circulaţie cu data de 06.12.2005, iar numerele de înmatriculare aplicate aparţineau unui alt autoturism. Faţă de cele constatate , bărbatul a declarat că el doar conduce autoturismul din Germania până în Bucureşti contra unei sume de 100 de euro, pe care a primit-o de la un cetăţean român şi nu avea cunoştinţă de neregulile constatate. Având în vedere cele constatate poliţistii de frontieră s-au sesizat pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi cu numere false de înmatriculare.

Recomandările redacției