igas

În cadrul şedinţei de plen reunit ale Camerei Deputaţilor şi Senatului s-a adoptat hotărârea privind reactivarea Comisiei parlamentare comune pentru Codul electoral. Această comisie va elabora până la 30 iunie 2015 propunerile privind legile electorale.

Din discuţiile preliminare s-au desprins câteva idei privind modul de desfăşurare a alegerilor. În ceea ce priveşte candidatura la preşedinţia Consiliului Judeţean se discută despre reintroducerea turului doi în cazul în care nu se obţine majoritatea simplă în primul tur. Se doreşte, de asemenea, reintroducerea turului doi şi pentru alegerea primarului” declară senatorul PNL, Constantin Traian Igaş.

Se discută şi despre o posibilă modificare a legislaţiei privind alegerile generale. Modificările vizează reintroducerea votului pe listă şi păstrarea bicameralismului cu un număr maxim de 300 de parlamentari” continuă Igaş.

Comisia de Cod electoral are în componenţă 15 parlamentari şi este condusă de preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea. Membrii comisiei sunt: Luminiţa Adam, Mihai Voicu, Alin Tişe, Marton Arpad, Varujan Pambuccian, Viorel Chiriac, Doina Federovici, Victor Paul Dobre, Puiu Haşotti, Mihai Neagu, Miron Mitrea, Ioan Oltean, Eugen Nicolicea, Gabriel Vlase. În ultima perioadă de timp tot mai multe voci spun că revenirea la votul pe list ear fi o măsură bună pentru a mai creşte, cel puţin,  capacitatea intelectuală a parlamentarilor.

Recomandările redacției