serbare2013Serbarea de Crăciun a copiilor bătani se va ține anul acesta vineri, 19 decembrie. Ca de obicei serbarea va fi găzduită de Căminul Cultural din Bata și va începe la ora 10.  Pe scena Căminului  vor urca grupuri de copii ce vor cânta, dansa și colinda  iar bunul și bătrânul Moş Crăciun – cel generos şi iertător, le va dărui tuturor copiilor bătani – şcolarilor şi preşcolarilor, tot felul daruri dulci şi tot felul de surprize, ca în fiecare din ultimii peste douăzeci de ani.
Ca de fiecare dată, inimosul primar Ion Micurescu va fi alături de cadrele didactice bătane, alături de toți cei implicați în organizarea evenimentului.
„Vreau să mulţumesc tuturor celor din administraţia locală, tuturor celor ce s-au implicat în acestă acțiune de suflet precum și implicării excepționale a generoșilor reprezentanți ai investitorilor din comună precum: SC Carmeusse, SC Diabas Bata, Asociaţia Ocolului Silvic Mocioni-Stârcea, Cercului de prietenie româno – germană şi a unei fundaţii cunoscute în zonă care duce de ani buni ajutoare din Irlanda. Mai vreau să mulţumesc  şi societăţiilor şi tuturor acelora care au înțeles să se implice  în organizarea frumoasei serbări a copiilor organizată în cinstea Crăciunului. Aşteptăm ca alături de copii să participe la acest frumos eveniment și un număr cât mai mare de aparținători – părinţi, bunici și alte rude, care să admire evoluțiile celor mici și să se bucure împreună de sărbătoarea naşterii Mântuitorului Iisus Hristos“  a încheiat edilul bătan.
(F.B. & D.C.)

Recomandările redacției