furt

Doi tineri bănuiţi că ar fi sustras 5.000 de lei dintr-un autoturism sunt cercetaţi de poliţiştii de la Postul de poliție Craiva. Din cercetările efectuate, s-a stabilit faptul că în noaptea de 28-29.11.2014, doi adolescenţi în vârstă de 17, respectiv 14 ani, ar fi sustras dintr-un autoturism parcat în spatele locuinței persoanei păgubite şi care a fost lăsat descuiat, 5.000 lei. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

În vederea prevenirii furturilor din autoturisme, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad  vă recomandă: să nu lăsaţi la vedere în autoturism bunuri de valoare (genţi, serviete, portofele, telefoane mobile); când părăsiţi autoturismul, chiar şi pentru câteva minute, încuiaţi portierele şi închideţi complet geamurile; nu lăsaţi niciodată în autoturism actele acestuia; pe timpul nopţii nu lăsaţi în autoturism aparatura electronică detaşabilă (CD/MP3-player, sisteme de navigaţie GPS, detectoare radar); parcaţi numai în locuri bine iluminate, în locuri unde autoturismele pot fi observate în permanenţă de către proprietari; în cazul spargerii autoturismului nu umblaţi în interior până la sosirea poliţiei; în cazul în care sunteţi victima sau martorul unui furt, nu ezitaţi să anunţaţi Poliţia sunând la 112- apel de urgenţă gratuit.

Recomandările redacției