10846235_10204678647079008_3708010847893048524_n

Asociaţia Studenţilor Medecinişti Arădeni (preşedinte Asist. univ. drd. Sebastian Popescu) a desfăşurat vineri 12 decembrie o acţiune de prevenţie si profilaxie în incinta unui mall din Arad cu ocazia Zilei Sănătăţii, prin care oamenii au avut ocazia de a beneficia de consultaţii gratuite. Consultaţiile au constat în determinarea indicelui de masă corporală, determinarea nivelului de grăsime din corp, tensiunea arterială, pulsul, saturaţia oxigenului din sânge si valoarea glicemiei. La această acţiune, coordonată de Ionel Nati, student la medicina şi membru A.S.M.A., au luat parte studenţii medicinişti arădeni de la Universitatea „Vasile Goldiş”, membrii A.S.M.A.

Studenţii s-au declarat foarte încântaţi de această acţiune de prevenţie, în special prin faptul că pot intra în contact direct cu pacienţii încă din primii ani de facultate. Totodată pacienţii au spus că astfel de acţiuni sunt bine venite, în special pentru cei care nu au timp pentru analize periodice sau sunt mai ignoranţi când vine vorba de analize.

Pentru al patrulea an consecutiv preşedintele asociatiei Asist. univ. drd. Sebastian Popescu şi Asociaţia Studenţilor Medicinişti Arădeni au fost nominalizaţi pentru activitatea desfăşurată în 2014 la Gala Naţională a Voluntarilor ce a avut loc la Bucureşti în data de 12 decembrie. Anul trecut în cadrul aceleiaşi gale, A.S.M.A. a obţinut locul 3. Moto-ul asociaţiei este: „Să previi e mult mai uşor decât să tratezi”. Pe acest principiu asociaţia organizează astfel de acţiuni de prevenţie pentru a le oferii oamenior posibilitatea de a-şi verifica gratuit starea de sănătate prin aceste investigaţii de bază. În ultimii ani peste 15.000 de pacienţi au beneficiat gratuit de proiectele semnate A.S.M.A.

 

Recomandările redacției