clmCel de-al treilea magazin Kaufland va fi construit în Micălaca, consilierii locali aprobând, luni, într-o şe­dinţă extraordinară, documentația proiectului.
Conform Planului Urbanistic Zonal şi Regulamentului Local de Urbanism aferent investiției, al treilea magazin Kaufland va fi ridicat pe Calea Radnei nr. 128-130, pe un teren în suprafață de 14.550 metri pătrați, aflat în propietate privată, pe care a funcţionat fostul stadion Telecom. Investitorul este SC Imovest Clean SA, care va realiza, pe cheltuială proprie, un acces rutier semaforizat de pe Calea Radnei, care presupune și o traversare a liniilor de tramvai pentru accesul de pe benzile de mers spre centrul orașului. Magazinul va avea o parcare de 186 de locuri.
Consilierii locali au avut doar un amendament la proiect, referitor la spațiile verzi, impunând investitorului ca acestea să ocupe cel puțin zece la sută din suprafața terenului.
Consilierii locali au mai aprobat, luni, proiectul de hotărâre privind aprobarea drepturilor băneşti pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat din munici­piul Arad, care solicită cheltuieli de deplasare aferente lunilor septembrie şi octombrie 201 şi proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 335/2014 privind aprobarea unor măsuri în vederea asigurării reparaţiilor şi intervenţiilor necesare la blocul nr.1 din str. Tarafului F.N., proprietate publică a municipiului Arad.

Recomandările redacției