Preşedintele

Noul preşedinte al României, Klaus Werner Iohannis, a depus jurământul şi a rostit discursul de învestitură în faţa celor două Camere reunite ale Parlamentului. Pentru prima oară în istoria postdecembristă a României, solemnitatea acestui ceremonial a coincis, pe deplin, cu discursul şi cu ţinuta noului preşedinte. N-au existat cuvinte de prisos, nici gesturi de mahala, ci doar fraze simple, cu un conţinut clar, rostite într-un ton adecvat momentului. Asta mă duce cu gândul la momentul politic în care preşedintele Iohannis îşi face apariţia pe prima scenă a ţării, dar şi la cuantumul prerogativelor de putere ce-i stau la dispoziţie. Referitor la momentul politic, noul preşedinte vine la Cotroceni după un deceniu de „regim Băsescu”, în care fostul preşedinte şi-a exercitat atribuţiunile de şef al statului până la ultima verigă a prevederilor constituţionale. Au existat momente când Traian Băsescu era perceput ca fiind, concomitent, preşedinte al ţării şi al Partidului Democrat-Liberal, şef al guvernului, preşedinte al Camerei şi al Senatului, şef al CSAT-ului şi comandant-suprem al forţelor armate. Astăzi, noul preşedinte Klaus Werner Iohannis se instalează în fotoliul de la Cotroceni avându-l ca şef al Guvernului pe fostul său contracandidat, Victor Ponta, ca preşedinte al Camerei Depu­taţilor pe pesedistul Valeriu Zgonea, iar ca preşedinte al Senatului pe liberalul rătăcit Călin Popescu Tăriceanu. Nici la conducerea Partidului Naţional Liberal – formaţiune politică din care provine noul preşedinte şi de la care domnia sa aşteaptă o susţinere necon­diţionată – lucrurile nu sunt prea limpezi, deoarece pe o jumătate din scaunul preşe­dinţial s-a instalat „colţosul” Vasile Blaga, iar în teritoriu va mai curge multă apă pe Mureş şi pe Târnave, până când demo­craţii şi liberalii se vor hotărî
să-şi bea berea de duminică după un ritual… bruderschaft. Prin urmare, există riscul ca, prin comparaţie cu „atotputernicul” Traian Băsescu, Klaus Werner Iohannis să pară un preşedinte „mieluşel”, lăsat să crească tran­dafiri în curtea vilei de la Snagov, să-şi exerseze limba ger- mană cu Majestatea Sa Mihai I şi să comenteze asupra nemuririi sufletului cu Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel. Norocul noului preşedinte stă, însă, în două lucruri. Primul, ţine de experienţa sa de la Sibiu, unde, după atâtea mandate de primar şi după tot atâtea reuşite edi­litare, s-a deprins să conducă şi să fie ascultat. Cea de-a doua stea noro­coasă a noului preşedinte ţine de trezirea electoratului la o atitudine civică res­- ponsabilă, proces în urma căruia va continua reformarea statului român, justiţia va fi lăsată să-şi facă datoria, clasa politică va fi obligată să se primenească, iar Constituţia va fi adaptată noilor necesităţi. Klaus Werner Iohannis nu va fi un preşedinte la fel ca predecesorii săi, ci îşi va pune amprenta în ceea ce priveşte ieşirea definitivă a României din comunism. Acest lucru s-a datorat, în primul rând, celor trei milioane şi jumătate de români care muncesc în spaţiul occidental european şi care au schimbat, pentru totdeauna, par- cursul României. Nici că se putea un cadou mai bun pentru anul 2018, când vom aniversa un secol de la înfăptuirea României Mari.