boghi4PNL condamnă modul în care Guvernul PSD manipulează opinia publică, prin acuzaţiile pe care le aduce ca urmare a contestării de către grupurile parlamentare ale PNL și PDL din Camera Deputaților și Senat a Legii privind bugetul de stat pe anul 2015, adoptată de Parlamentul României. „Se pare că pentru PSD şi Victor Ponta campania electorală nu s-a încheiat şi încă nu sunt capabili să îşi asume responsabilitatea pentru incompetenţa de care au dat dovadă în ceea ce priveşte Legea bugetului de stat pe anul viitor. În loc să iasă public şi să îşi recunoască greşelile, PSD minte că îi va fi imposibil să crească pensiile şi salariile, aşa cum a promis, aruncând vina asupra PNL că întârzie aplicarea acestor majorări, ca urmare a depunerii excepţiei de neconstituţionale cu privire la bugetul pe 2015. La fel ca în timpul campaniei, PSD şi Ponta folosesc pensionarii şi salariaţii ca masă de manevră electorală, cu pro­misiuni neacoperite şi minciuni. Pe lângă faptul că nu îşi asumă responsabilitatea pentru întâr­zierea bugetului pe anul viitor, PSD continuă manipularea şi min­ciuna grosolană din campania electorală”, a afirmat Claudia Boghicevici, deputat PNL de Arad. Boghicevici atrage atenţia asupra faptului că majorările de pensii şi salarii invocate de PSD în acuzaţiile la adresa PNL nu sunt legiferate prin Legea bugetului de stat pe anul 2015, ci existau dinainte ca aceasta să fie aprobată, aşadar sunt în vigoare, indiferent de data la care este aprobat bu­getul. Astfel, creşterea salariului minim pro­misă de PSD e legiferată prin HG nr. 1091/2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 902 din 11 decembrie 2014, care arată că, începând cu 1 ianuarie 2015, sala­riul de bază minim brut pe ţară ga­rantat în plata va creşte de la 900 de lei la 975 lei, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2015, repre­zentând 5,781 lei/oră. De asemenea, potrivit aceluiaşi act normativ, de la 1 iulie 2015, salariul minim va creşte cu încă 75 de lei, la 1.050 lei, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună in anul 2015, reprezentând 6,225 lei/oră.
În ceea ce priveşte majorarea pensiilor, aceasta este prevăzută de OUG nr. 83/2014 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, care, la articolul 30 prevede faptul că prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2015 valoarea punctului de pensie se majorează cu 5% şi este de 830,2 lei. În opinia deputatei PNL, faptul că bugetul pe anul 2015 nu va fi în vigoare la 1 ianuarie, şi aceasta din cauza întârzierii PSD, care avea obligaţia legală să îl depună cel târziu la 15 noiembrie 2014, nu este o scuză.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției