autoturism

Un echipaj de jandarmerie, aflat în serviciu de ordine publică în municipiul Arad, a depistat o persoană care a sustras dintr-un autovehicul un radiocasetofon.

Jandarmii au procedat la stabilirea identităţii persoanei iar, după verificări, a rezultat că este vorba de un tânăr în vârstă de 23 de ani, domiciliat în municipiul Arad. Acesta ascundea, sub haina cu care era îmbrăcat, un rucsac în care a fost găsit un radiocasetofon. Iniţial, persoana în cauză a precizat că are aparatul de la un prieten însă, după verificări, acest lucru nu s-a confirmat. A recunoscut, în cele din urmă, că l-a sustras dintr-un autoturism aflat pe Calea Aurel Vlaicu.

„Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele de sesizare necesare începerii urmăririi penale, fiind susceptibilă de săvârşirea infracţiunii de furt calificat”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, maior Emilia Fînaţă.

Recomandările redacției