Cu dinţii strepeziţi

Trecu şi Crăciunul, şi trecu fără zăpadă. Cine-a tăiat porc de Ignat n-a avut nea-nroşită de sînge-n bătătură, cum cere datina. Se schimbă vremea, ca şi oamenii. Drept e că cei mai mulţi n-au avut porc de tăiat, că-s vremuri grele, da’ nici datini nu mai avem: pruncii nu mai merg cu colinda ci stau pe feisbuc şi tîmpesc încet-încet, tinerii nu mai merg la şezători ci ies în cluburi de fiţe, taifasul cu vin fiert şi cu vorbă sfătoasă a murit şi-n locul lui a răsărit un bastard – barul cu flecăreală seacă în aburi de whisky şi-n valuri de rocangeală demenţială.
Trecu Crăciunul, cum spusei, şi mîine-i anu’ nou; se-ncheie un timp şi se-ncepe altul – deci loc de tras linie, de văzut ce-a fost şi cum a fost şi de privit spre viitor cu palma streaşină deasupra ochilor minţii.
„Păi dragii moşului (ar spune moşu’), anul ăsta care moare la noapte a fost ca şi celălalt an şi ca şi ceilalţi ani de pînă acum: s-a minţit la fel, s-a furat la fel; nimica nou sub soare”.
Şi totuşi…
Anul ăsta s-a ales un alt preşedinte al natului şi-al statului, aşadar speranţe de ceva mai bine, iar cel mai apropiat bine şi mai la-ndemînă e să nu fie mai rău decît e.
Tot în anul ăsta a prins rădăcini un fenomen unicat mondial şi istoric: puşcăriaşii s-au apucat de scris cărţi, iar temniţele au devenit laboratoare de creaţie literară şi ştiinţifică. În curînd nu va mai semna nimeni pe vreo doagă de carte „dr X”, ci „deţinut Y”; dacă n-o să ai „titlul” şi „stagiul”, adio publicare în vreo editură. S-a mai inventat şi moda scriitorului-preşedinte ales: n-ai pic de talent, da-ţi povesteşti viaţa exact (de parc-ai fi ceas cu cuc), şi monoton (ca o călătorie cu trenul), şi vinzi mai mult decît un laureat Nobel pentru literatură.
Economia a luat avînt spre fundul prăpastiei, aşa că s-au construit 57 de kilometri de autostradă, (156,16 metri pe zi), cu tehnici mecanizate. Regimentul de geniu în care-am servit eu sub drapel ar fi făcut măcar 300 de metri pe zi cu lopata şi cazmaua, başca devizul pe sfert.
În ştiinţe am stat bine: un neamţ născut la Sîntana a luat Nobelul ca german, pentru Germania, şi ne-a făcut mîndri că sîntem români şi arădeni.
Nici sportul n-a mers rău: cîţiva au intrat la zdup, iar Becali şi Popescu s-au apucat de scris cărţi în celule. Acuma-i paşte intrarea-n Uniunea Scriitorilor sau în Asociaţia Scriitorilor sau în Liga Scriitorilor, că şi-aici stăm bine şi nimeni nu prea mai ştie cum e organizată breasla.
Educaţia-i „pe val”, impecabilă, aşa că premierul Plăgieţel dă ordonanţă care dă drept de renunţare la titlul de doctor. Asta lipsea, că-n rest toate erau cum nu se poate mai bune.
În cultură e la fel ca peste tot: bine. Din partea culturii de cîmp mîncăm pîine din făină ungurească şi fructe din restul lumii, că România parc-ar fi Sahară. Pe partea culturii „culturale” ne pregătim să devenim capitală culturală europeană cu filarmonică „manageriată” de parc-ar fi Gostat sau Sovrom şi-adusă-n pragul desfiinţării.
Edilitar stăm şi mai bine: nu-i stradă, străduţă sau drumeag prin oraş care să n-arate ca frontul după luptă.
Dacă fac exerciţiul speranţelor de an nou, mi se acreşte şi renunţ. Bunicii m-au învăţat să nu fac urări în care nu cred, că mi se strepezesc dinţii şi rămîn ştirb şi hîd. Îmi cred bunicii, aşa că singura urare pe care ţi-o fac din inimă, auditorule din Agora, este ca-n anul care stă să vie să fii sănătos, ba chiar foarte sănătos, că fără sănătate dai de naiba; ajungi la urgenţe şi ai toate şansele să mori cu zile – fiindcă sistemul de sănătate merge şi el la fel de bine ca toate celelalte.
Sănătate deci, şi să ne-auzim la anu’ şi la mulţi ani!