micurescuDe câțiva ani s-a încetățenit la Bata obiceiul ca la miezul nopții, la trecerea dintre ani, lumea să iasă în centrul localității, să-și facă unii altora urări de An Nou și să ciocnească un pahar de șampanie – după noile obiceiuri adoptate.
În plus, administrația comunei Bata a organizat – în limita posibi­lităților financiare, firește – și câte un spectacol pirotehnic, adică frumoase focuri de artificii. La fel se va întâmpla și anul acesta. Asta cu atât mai mult cu cât și la Căminul Cultural din Bata s-a organizat o petrecere de Revelion, focurile de artificii fiind găzduite de spațiul aferent acestui modern obiectiv bătan.
„Este frumos și civilizat ca la cumpăna dintre ani să ciocnim câte un pahar de șampanie, așa cum de Crăciun am ciocnit câte o băutură caldă! Și mă bucur că localnicii au adoptat și iubesc și acest nou obicei, la fel cum res­pectă și obiceiurile tradiționale ale locului. Mă refer aici la mersul cu Plugușorul și la toate obiceiurile frumoase despre care am povestit și cu alte ocazii. Vreau să le mulțumesc consătenilor mei pentru sprijinul și încrederea ce mi-au acordat-o și pe care m-am străduit să demonstrez că o merit, vreau să le transmit toate gândurile mele bune și să le urez un An Nou Fericit, cum se zice pe la noi“ – a spus primarul Ion Micurescu.
(F.B.)

Recomandările redacției