stratila-ripiMijlocașul a cărui păstrare în roșu-alb a fost prioritate la Arad în această iarnă a fost în prim-planul trupei lui Roli Nagy în amicalul cu Ripensia. Sorin Strătilă a deschis scorul vineri, apoi a reușit să obțină două penalty-uri în două minute. „Păcat că am ratat unul”, a comentat valorosul fotbalist, folosit în ambele benzi de antrenorul său. „Am venit după un cantonament destul de greu, în care ne-am pregătit exemplar și am terminat în picioare. E totul în regulă, așteptăm amicalele cu Poli, Oradea și celelalte”, a continuat Strătilă.
Alături de el, nou-veniții Piț și Tudor sunt așteptați să confere consistență și mai puternică în linia mediană utistă, acolo unde mai sunt disponibili fotba­liști ca Varga, Chindriș, Copil, Hlistei sau Dobrean. „Au venit jucători cu experiență, avem numai de câștigat. Să îndeplinim ce ne dorim, promovarea în liga a doua! Nu mai contează numele, că te numești Strătilă, Piț sau Tudor, trebuie să joci, să alergi. Echipele au învățat să stea în teren, e greu până le dai primul gol. O să ne aștepte unele care stau pe 3 linii, cum e Filiașiul, vine Giarmata, cu Sebiș trebuie să atacăm, avem nevoie de cele 3 puncte… Acolo se cunoaște fotbalistul, în ultimii 16-20 de metri”, e de părere Strătilă, fost coleg cu Tudor la Astra Ploiești – „E un caracter bun, a fost și la Iași, la Bacău nu înâmplător a purtat banderola de căpitan. E tehnic, știe să țină de minge, oferă pase bune, avem nevoie de el la mijloc”.

Recomandările redacției