sănii cu câini

La sfârşitul săptămânii trecute, sâmbătă şi duminică, s-a desfăşurat în localitatea Bălcești din comuna Beliș, judeţul Cluj, cea de-a doua ediție a Cupei Beliș la sănii trase de câini, eveniment organizat de Asociația House of Happy Living din Cluj-Napoca. Au participat concurenţi din judeţele Cluj, Covasna, Harghita, Timiș şi Arad, în total 14 atelaje, şi peste 70 de câini din rasele Husky, Samoyed şi Malamut de Alaska.

Distanţele pe care s-a concurat au variat în funcţie de numărul de „motoare” ale atelajelor; astfel, cele cu şase sau opt câini au avut de parcurs 13 kilometri, cele cu patru câini şase kilometri, iar cele cu doi câini patru kilometri, după cum a declarat pentru Agerpres Paul Chetreanu, unul dintre organizatori.

Sâmbătă au fost organizate două demonstrații: una cu un atelaj tras de 24 de câini Husky, și una cu o sanie „propulsată” de opt câini Samoyed. În premieră în România, a fost organizat și un program de socializare cu câinii „de sanie”. Tot sâmbătă, copiii prezenți la eveniment au fost plimbați cu săniile trase de câini.

După cursele de duminică, a avut loc şi festivitatea de premiere a celor mai bune echipaje om-sanie-câini.

Recomandările redacției