primarita Semlac stoian

O poveste halucinantă i se întâmplă comunităţi din Semlac, situație care descrie perfect, din păcate, atitudinea funcţionarilor din România. Autoritățile locale aşteaptă de doi ani de zile un aviz care să le permită începerea exploatării unui puţ de apă termală ce ar avea mari șanse să se transforme într-un ștrand.

Primărița din Semlac îi acuză pe cei de la Ministerul Dezvoltării că… au pierdut documentaţia, iar proiectul stă pe loc din cauza indolenţei unor funționari.

„Am depus în 2012 o documentație pentru obținerea unei licențe de exploatare a unei sonde de apă geotermală, ultima dată am avut o discuție cu ei in 2014; nu am primit răspuns. După ce dosarul a fost blocat din cauza căii ferate, m-am dus la Timișoara, am obținut o adresă prin care se arata clar că puțul este în afara zonei de siguranță a CFR. Dosarul a fost depus la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale pentru a primi licența de explorare și din păcate și când am întrebat de el m-a întâmpinat un lucru neașteptat și urât, spunându-mi-se că… ei nu știu unde este dosarul! Asta se întâmpla în martie 2014. Iar de atunci nu mai știm nimic. Am mai sunat și vrem să știm ce se întâmplă. Aşadar, după ce am cheltuit aproape 7 000 de euro numai pe proceduri, dosarul nu mai este!“ spunea  Letiţia Stoian, primarița comunei Semlac.

Adrian Alin Condur, inspector la Primăria Semlac este și el descurajat: „am început în 2012, s-au trimis diferite documente, ni s-au solicitat refacerea unor documente… E mult prea mult doi ani de așteptare și acum…“.

Localnicii sunt de-a dreptul indignați de felul cum tratează cei de la București astfel de situații de viitoare investiții. „Ne-ar ajuta în comună, firește. E josnic cum am fost tratați: cum să pierzi niște acte așa de importante?  Noi așteptam să se deschidă ștrandul, să nu umblăm în alte părți… Actele alea trebuiau păstrate, îngrijite“ spunea o localnică.

Primăriţa din Semlac nu vrea să renunţe la acest proiect şi spune că, dacă cei de la Bucureşti tot nu-și fac treaba, se va muta în birourile acestora – dacă va fi cazul, până când vor rezolva aceste aspecte birocratice.

Cristian Cotuna

Florica Bunaciu

Recomandările redacției