Aurel Dragoş – minunea de a fi Om

Recent mi-a căzut în mână o carte despre viaţa unui mare om. Este vorba despre cartea „Minunile nu sunt întâmplătoare“ cu subtitlul „Doctor Mihai Stoian om, medic, apostol“ apărută la Editura „Gutenberg Univers“ Arad, 2014, semnată de Aurel Dragoş.
Profesorul Aurel Dragoş nu este la prima carte, el mai publicând două: „Canalul Morilor“ şi „Oameni, Destine, Eroi“, cărţi monografice.
Cartea de faţă face obiectul elogiului unui om de excepţie, care a avut o viaţă de excepţie. Este vorba despre chirurgul şi omul Mihai Stoian, fostul director al Spitalului Orăşenesc Ineu.
Autorul ne prezintă primii ani de viaţă ai doctorului Mihai Stoian, născut în Dolhasca – Suceava, des­criindu-ne cu farmec şi cu precizie de istoric mediul sătesc din Moldova începutului de secol XX, de dinaintea Primului Război Mondial.
Aflăm că prestigiosul doctor s-a născut dintr-o familie modestă, spre nevoiaşă, greutăţile familiei căzând pe umerii mamei viitorului doctor, Catinca, tatăl fiind plecat la război. Din clipa plecării în armată, despre tatăl lui Mihai nu s-a mai aflat niciodată nici o veste.
Era o perioadă foarte grea. Copilul Mihai Stoian se infectase la cinci ani de tifos exantematic, o boală forte gravă în acea perioadă. Dus la Bucureşti pentru tratament, copilul nu se  face bine, ba chiar îi apare o gravă deficienţă de vorbire: nu poate rosti decât silabe scurte, cuvintele întregi neputându-le articula.
Dând dovadă de o voinţă supraomenească, sprijinit de mama Catinca şi de familie iar mai târziu de învăţătorul din sat, numit Bătrânul Dascăl, Mihai Stoian este primit la şcoală cu o întârziere de doi ani. Şi asta abia după mai multe examinări ale unor comisii venite în sat special să-i analizeze capacitatea intelectuală. Pe parcursul anilor, Mihai Stoian recuperează handicapul pronunţării cuvintelor, dar unele greu­tăţi în exprimare au să-l însoţească tot restul vieţii. Copilul refuzat în prima fază la şcoala primară din sat îşi termină liceul, apoi Facultatea de Medicină, ajungând un chirurg de renume, cu lucrări ştiinţifice în domeniu.
Autorul cărţii, Aurel Dragoş însoţeşte relatările despre medicul Mihai Stoian cu documente reproduse în facsimil, pentru a ilustra activitatea ştiinţifică a cunoscutului chirurg. Printre altele, sunt reproduse Ordinele de acordare a unor înalte distincii doctorului Mihai Stoian, semnate personal de Gheorghe Gheorghiu Dej şi de Nicolae Ceauşescu pentru merite deosebite. Evident, acest lucru s-a făcut la propunerea unor specialişti care îi cunoşteau meritele în domeniul me­dicinii. Dar sunt reproduse în carte şi alte documente şi fotografii  despre activitatea ştiinţifică şi viaţa doctorului Mihai Stoian.
Cartea, în întregul ei, este un genial mod al profesorului Aurel Dragoş de a da un exemplu gene­raţiilor tinere despre ce poate face un om în viaţă, ce bariere poate învinge pentru a se realiza uman şi profesional. Iar viaţa doctorului Mihai Stoian, fostul director al Spitalului Orăşenesc Ineu este cel mai potrivit exemplu.
Păcat că această valoroasă carte este umbrită de neglijenţa editurii în realizarea ei tipografică. Am să dau doar câteva exemple. Cea mai gravă şi impardonabilă: după pagina 96 se trece direct la pagina 209; deşi cartea se termină la pagina 336, din greşeală de montaj, cartea se repetă de la pa­gina 233 până la sfârşit, deci aproape jumătate de carte se retipăreşte şi se leagă de două ori; tabloul cu absolvenţii de la pagina 277 este tipărit în oglin­dă, cuvintele citindu-se ca la o ştampilă. Neglijenţă în redactarea şi scrierea cărţii: „Nu-mi mulţumi Catinc-o“, pagina 42 şi altele; „clasa I-a“, pagina 29 şi altele; „Rogute“, pagina 70; şi alte asemenea greşeli de redactare şi tipar. Pentru a se evita asemenea erori era necesar, cred eu, numirea unui redactor de carte, care să supervizeze profesio­nal editarea acestui reuşit volum.
Una peste alta, cartea profesorului Aurel Dragoş merită cu prisosinţă să fie citită, ea fiind un bun exemplu pentru devenirea în viaţă a fiecăruia dintre noi.