DSCN3374 muzeu BULCIDupă cum am mai scris și cu altă ocazie, prin inițiativa și preocuparea asiduă a inimosului viceprimar al comunei Bata, Ladislau Heleport, din anul 2004 în satul aparținător, Bulci, s-a înființat Muzeul satului Bulci. Este vorba de o frumoasă colecție privată de obiecte etnografice specifice  satului Bulci – în special și zonei Bata – în general. „Am dorit să adun într-un muzeu această colecție de obiecte tradiționale – în special din gama celor utilizate în gospodăriile țărănești din zona satului Bulci dar nu numai. Am dorit ca acestea să nu se piardă, strivite de tăvălugul invaziei accesoriilor gospodărești… moderne. Spun asta deoarece multe din aceste accesorii sunt atât de practice și utile încât, deși unele au și un secol vechime, par moderne. Obiectele au aparținut unor oameni care au trăit pe aces­te locuri: vorbim aici și de mobilier și de veșminte tradiționale dar și obiecte considerate moderne în epocă, precum radioul cu lămpi. Muzeul se întinde pe suprafața a două locuri de casă iar cele două case bătrânești ce-l găzduiesc intră și ele în categoria pieselor de muzeu“ ne spunea inițiatorul colecției, foarte mândru de achizițiile sale.
De-a lungul celor 10 ani de la înființare, Muzeul satului Bulci a fost vizitat mai ales de tineri excursioniști și, deși nu a avut parte de multă publicitate, pe aici s-au perindat pe lângă vizitatori români și turiști tineri din țări precum: Franța, Siria, Anglia, Irlanda, Italia.
„Ieri am primit și vizita unor posturi TV, reporterii dorind să afle istoria cât mai multora din piesele expuse. Oricum, imagini despre muzeul de la Bulci pot fi văzute într-un film de 9 minute ce poate fi găsit cu ușurință la o căutare pe Google. Dacă până acum informații de spre Muzeu puteau fi primite la Primăria Comunei Bata, în acest an însă, odată cu darea în folosință a Centrului de Informare Turistică Muzeul va avea șansa de fi mult mai bine prezentat“ ne spunea Ladislau Heleport.   (F.B.)

Recomandările redacției