Compromiterea Senatului

Alegerea lui Klaus Iohannis în funcţia supremă în stat i-a determinat pe mulţi analişti politici să aprecieze că perioada neo- comunistă a României s-a încheiat, iar patria noastră mioritică îşi va relua parcursul
pro-occidental întrerupt în anul 1945. Mai mult, ofensiva fără precedent a Justiţiei la adresa grupurilor infracţionale, care pene­traseră structurile de putere până la vârful acestora, s-a încadrat în acelaşi trend încurajator şi dătător de speranţe pentru marea majoritate a cetăţenilor ţării. Începusem anul sub cele mai bune auspicii, iar România – graţie tinerilor şi votanţilor din diasporă – aproape că îşi recâştigase prestigiul internaţional de dinaintea primei Mineriade. Ei bine, iată că totul este doar o simplă spoială, iar Primăvara dâmboviţeană – lăudată în toate cancelariile lumii civilizate – este terfelită şi aruncată la coşul de gunoi de către însăşi Camera Superioară a Parlamentului. Ieri, plenul Senatului României a respins solicitarea procurorilor de a se începe urmărirea penală la adresa fostului ministru Varujan Vosganian, deşi comisia juridică a acestei instituţii supreme îşi dăduse acordul în prealabil. Dacă în primăvara anului 1990 neo-comuniştii iliescieni au chemat minerii la Bucureşti şi au stins, pentru douăzeci şi cinci de ani, flacăra parcursului democratic românesc, astăzi tocmai „distinşii” senatori ai României sunt cei care se uşurează pe drapelul patriei şi ne izolează, iarăşi, în colţul ruşinos al Uniunii Europene. Nu încape vorbă despre nici un „accident” cu privire la vo­tul senatorilor, deorece hotărârea protejării lui Varujan Vosganian de efectele legii pentru faptele comise s-a luat cu 71, la 56 de voturi. De asemenea nu încape nici o scuză, sau acuză, a senatorilor aflaţi la putere, sau în opoziţie, deoarece ambele tabere au declarat, sus şi tare, că deţin controlul majorităţii. Mai mult, şi mai grav, senatorii au viciat prin votul lor chiar echilibrul procesului cu pricina, deoa­rece fostul ministru Adriean Videanu este cercetat în ace­eaşi cauză, iar colegul său de cabinet, Varujan Vosganian, nu. Iar asta, doar pentru că primul nu este senator. Nu în ultimul rând, această nouă ma­- joritate a Senatului este una prea puţin onorabilă pentru noua putere ce se doreşte a se instala în România şi, în acelaşi timp, deloc frecventabilă pentru partenerii noştri euro-atlantici. Înconjuraţi de ţări filo-moscovite, în care legea se aplică după bunul plac al conducătorilor, începem să semănăm tot mai mult cu acestea. Oare chiar să n-avem vocaţia democraţiei?