zabineu1Două dintre echipele bune ale județului Arad și-au dat întâlnire pe arena din Zăbrani. Activând într-un eșalon superior, Ineul pornea favorită în testul de ieri după-amiază, însă a dat peste o echipă gazdă arțăgoasă, ce și-a vândut scump pielea.
Practic, raportul ocaziilor de gol a fost ușor favorabil echipei lui Pința. Avram, la capătul a două faze fixe, Rediș (șut respins de Gorun), Vereș (reluare în cros puțin pe lângă colțul lung) și mai ales C. Gâlcă (voleu din numai 6 metri peste transversală) au fost fotbaliștii Victoriei care puteau modifica tabela. E adevărat, până la aceste oportunități, zărăndanii ar fi meritat să treacă în avantaj, însă Stănaia a ratat un penalty (fault Vereș asupra lui Mașniță), iar Georgiu a finalizat la o jumătate de metru centrarea lui  Kocsis. A urmat perioada bună a Zăbranului, în care Ineul a mai fost periculoasă doar prin Șulumberchean și Tomuț, pentru ca punctul pe i să-l pună achiziția Crișan. Cu zece minute înainte de final, „Olteanul” a trimis un șut-centrare ce s-a oprit cu ceva noroc în plasa laterală, la colțul lung.
Formații:
Zăbrani: Șubaș – Dolga, Avram, Tuculea, Vereș – Bercu, Caba, Toda, Hodan – Vasinc, Rediș. Au mai jucat: Deffert, Brutyo – Răchițan, Gâlcă, Cernea, Hadăr, Bistrian, D. Maghici, Pintilii.
CS Ineu (prima repriză): Gorun – Bun, Ciobanu, Tudoroiu, Talpaș – Kocsis, Hrezdac, Georgiu, Stănaia – Cotoc, Mașniță.
CS Ineu (repriza a doua): Bujor – Zdrențan, Wild, Tomuț, Hulbăr (65 Kocsis) – Voștinar, Bilia, Crișan, Stănaia – Șulumberchean, Filimon.
Arbitri: Alex Gornic – Gabriel Hărduț, Andrei Pîslaru

Recomandările redacției