uta caransebes siriaÎnceputul meciului de la Șiria n-a prevestit cu nimic ce avea să se întâmple. UTA a început avântat, irosind trei ocazii bune (Szekely, Voicu, Burlă) când nici nu trecuseră zece minute. Caransebeșul e însă altă echipă față de turul campiona­tului diviziei secunde și, speculând apatia ce cuprinsese echipa ară­deană după două goluri încasate „din nimic”, s-a impus categoric.
Trupa lui Artimon a marcat la prima apariție în jumătatea ară­deană, Boștină a furat o minge din picioarele apărătorilor aflați la 20 de metri, a pătruns în stânga careului și a marcat la colțul lung (15).
Încă trei ocazii rarisime din careul mic au ratat roș-albii (Hlistei, Botiș, Varga), încă un gol pe contraatac al oaspeților, semnat de Unguru, care l-a depășit pe Mitrea și a marcat cu călcîiul, determinându-l pe Artimon să-l anunțe că are două milioane amendă, 0-2 (33)!
Scenariul s-a repetat și la reluare: nou-intratul Piț n-a găsit culoarul spre plasă din 5 metri, gugulanii au mai marcat o dată: Suru a tras puternic din 15 metri lateral stânga, colț lung, 0-3 (51)! De aici, apatia a cu­prins aproape complet tabăra ară­deană, care n-a reușit să desfacă sub nicio formă defensiva vizitatoare.
Concluzia au scris-o tot oamenii lui Artimon, Negoescu marca pentru 0-4 (82). Și pentru că un necaz nu prea vine neînsoțit, Copil s-a accidentat serios la ultima fază a me­ciului, după o intrare cu talpa a lui Goșa oprită pe glezna lui…
UTA: Mitrea – Voicu, Varga, Botiș, Burlă – Strătilă, Tudor, Chindriș, Copil, Hlistei – Szekely. Au mai jucat: Blănaru, Piț, Gheorghiță, Rus.
Caransebeș: Coca – Birău, Manea, Barbu, Tomozei, Suru, Precup, Popa, Roman, Boștină, Unguru. Au mai jucat: Pascal, Cotigă, Goșa, Dinu, Busu, Artean, Pârvu, Săulescu, Stoica, Negoescu, Lupu.
Arbitri: Ionuț Nicoraș – Casian Băla, Marius Alexa.
Onoare salvată peste graniță
Cealaltă jumătate a trupei arădene s-a întors triumfătoare din Ungaria. Condusă de Radu Anca, o UTA ceva mai tânără a trecut cu 4-2 de Gyula Thermal FC, divizionară terță din țara vecină, cu goluri arădene înscrise de Silaghi, Vlad, Bulza și Leucuța.
Bodea – Ad. Popa, Cotoc, Filaret, Suslak – Leucuța, Dobrean, Wild, Vlad – Silaghi, Bulza a fost echipa de start, pe parcurs a mai intrat Ghergar.
Timișoreanul Silaghi e la primul gol pentru UTA, aspect remarcat și de team-managerul Codru Grădinariu. „Un antrenament foarte bun, mă bucur mult că a înscris Silaghi. Scopul a fost să aibă toți meciuri în picioare. În meciurile de pregătire urmărim să ajungă toți la un efort optim, se încearcă mai multe variante pentru a găsi formula potrivită și încă se acumulează. Unele rezultate sunt foarte bune, se mai întâmplă și sincope, ca oricărei echipe în perioada precompetițională. Abia aștept începerea campionatului, după o perioadă foarte lungă în care poate fi foarte dificil să ții jucătorii concentrați în absolut fiecare moment. Deși nu caut scuze”, a spus Grădinariu, referindu-se la ambele meciuri disputate sâmbătă de UTA.

Recomandările redacției