Admiraţie şi greaţă

Rar mi-a fost dat să trăiesc în acelaşi timp şi cu aceeaşi intensitate două stări opuse, bunăoară bucuria şi tristeţea. Ieri a fost o astfel de zi, numai că nu bucuria şi tristeţea se ciocneau cap în cap, ci admiraţia şi greaţa. Motivul care mi-a provocat cele două stări deodată a fost discursul Elenei Udrea în Camera Deputaţilor, moment care m-a prins în apropierea unui televizor uitat deschis.
Am admirat la Elena Udrea tăria copleşitoare de-a enunţa şi enumera condiţiile inumane pe care le-a îndurat în arestul poliţiei, ca arestată preventiv din porunca procurorilor DNA. Amintirea confiscării de sutien a fost punctul culminant, dar nici descrierea budei turceşti n-a fost mai prejos. M-a mai impresionat descrierea sentimentului care-a încercat-o cînd i s-au pus brăţările (pardon: cătuşele), la mîini. La fel de realistă a fost descrierea peisajului din celulă.
Mai presus de astea însă, am admirat cu maximă doză de extaz pledoaria ei pentru a se modifica prevederile Codului penal şi ale Codului de procedură penală în sensul renunţării la înjosirea fiinţei umane prin arestarea preventivă şi prin cazarea insalubră a celor arestaţi preventiv. Într-un moment de efuziune, mi-a venit să pup sticla televizorului spre-a-mi arăta aderenţa la idee.
Odată cu starea de admiraţie mi s-a dezlănţuit şi starea de greaţă, aşa că n-am mai pupat televizorul, ci am purces la pritocirea însemnării de faţă.
Prima greaţă a răsărit dintr-un gînd păgîn: oare nu-i Elena Udrea avocată? Ca avocată, chiar n-avea habar de condiţiile din temniţele preventive? Gîndul eretic răsărit din umbra gîndului păgîn a fost că ştia, dar tăcea!
Altă greaţă s-a iţit din altă întrebare ivită din mintea-mi de necredincios: oare codurile amintite de cercetata şi arestata Elena Udrea n-au fost votate şi de deputata Elena Udrea? Ba da; Elena Udrea a votat amîndouă codurile, şi n-a avut niciodată vreo tresărire de răscoală împotriva prevederilor pe care le conţineau. Iată însă că se revoluţionează după ce-a fost împodobită cu cătuşe (conform Coduri), şi spoliată de sutien (conform Coduri), adică după ce-a dat piept cu ce-a votat. Cît despre condiţiile pe care le oferă celula (closet ismailitean, duş pauză, absenţă foen, apă caldă lipsă, pereţi scorojiţi, geamuri neetanşe, curent – risc de răceală, gripă etc.), astea „vin” din alocările bugetare votate şi de Elena Udrea.
În privinţa renunţării la arestare preventivă sînt de acord: să nu se mai aresteze. Vezi însă că arestatul nu poate fugi din celulă, dar nearestatul poate fugi din ţară. Bine, poate fi arestat şi la domiciliu. Dar domiciliul nu poate fi părăsit, totuşi? La cît de bine-i păzită ţara asta, se poate trece frontiera în pas de defilare, cu cătuşe la mîini, cu ghiulele la picioare şi cu mandat de arestare lipit pe frunte, că nu te-ntreabă nimeni nimic. Ştiu bine că-i aşa, c-au fugit prin lume şi alţii; unu’, coleg de partid (şleahtă, domnule, îmi şopteşte daimonul), tot avocat şi ăsta (sau jurist), a fost adus acasă de prin Kenia, iar alţii n-au mai fost aduşi nici în ziua de azi.
Deci nu-i bine să nu se aresteze. Atunci să se aresteze – şi să se termine-odată bîlciul, că ţine cam mult, costă enorm şi cauzează greaţă.