proca-nagy-codruSuporterii UTA-ei s-au întâlnit aseară cu o parte din componenții echipei și cu antrenorul Roli Nagy.  După eșecul de sâmbăta trecută, cu FC Caransebeș, fanii și-au transmis încă o dată tot sprijinul și au subliniat unica dorință a promovării.
„E foarte important returul, am insistat pe acest aspect, să înțeleagă și ei că vrem să promovăm UTA unde îi e locul”, a povestit Dan Proca, conducătorul Suporter Club UTA.
Fanii le-au cerut jucătorilor să aibă mai multă încredere în ei și să rămână conectați la obiectiv fără să se lase distrași de comentariile din jur. „Cred că au înțeles așteptările și mult am insistat ca ei să aibă așteptări mai mari de la ei. Valo­ric, fără să exagerez, avem lot de B bun. Într-adevăr, e un retur de foc, ținând cont de ambițiile locale, dar pe jucători nu trebuie
să-i intereseze. Ei trebuie să joace pe teren și așa pot promova. Avem meci direct cu contracandidata, plus că valoric și cantitativ lotul permite lejer atingerea obiectivului. Sigur, mingea e rotundă, e bine să fim atenți. Iar din scăpări de genul Filiași, Giarmata sau acum, Caransebeș, dar nu acesta a fost motivul pentru care ne-am întâlnit, trebuie să avem grijă să învățăm din ele, să nu se repete pe puncte”, a indicat Proca.
„Noi, ca suporteri, vom fi acolo, ei doar să-și vadă de joc și putem promova. La fel s-a spus și anul trecut cu Pecica și Gloria, că jocurile sunt făcute, și până la urmă tot noi am promovat. Ne vedem de treaba noastră, nu trebuie să ne intereseze ce fac alții. Mintea jucătorilor să fie la antrenamente și jocuri”, sună concluzia președintelui Suporter Club UTA.

Recomandările redacției