georgiu2Cu o săptămână înainte de deplasarea pe puncte de la Lugoj, Ineul a reușit „performanța” să schimbe rolurile cu adversara de azi, din amicalul disputant pe terenul „Armonia”. „Am evoluat modest, parcă noi am fost echipa de județ, nu Cermeiul. Cauzele acestei prestații sunt multiple, plecând de la gazonul destul de prost și oboseala psihică după șapte săptămâni de pregătire fără meci oficial, însă, chiar și așa, nu aveam voie să ne prezentăm așa.  Atitudinea jucătorilor mei a lăsat de dorit, au fost și destui nervi la mijloc, fond pe care au venit și unele greșeli personale și colective ce au favorizat golurile adversarului. Însă, de luni, o luăm de la capăt, o să fac tot ce-mi stă în putință să-i conectez pe jucători pentru meciul de vineri și am speranța că va ieși bine. Mai încercîm să recuperăm toți jucătorii cu probleme medicale”, a precizat Cristi Sculici, care i-a avut pe margine pe Bujor, Stănaia, Tomuț și Talpaș.

Alin Drăgan a deschis tabela în prima repriză după o nesincronizare în defensiva „alb-albaștrilor”, Georgiu a egalat din pasa filtrantă a lui Filimon (min. 58), iar Nistor a scris concluzia partidei cu „capul” din minutul 79. „Băieții au jucat bine, victoria e meritată. Am crescut ca joc de la săptămână la săptămână, acest succes nu e deloc întâmplător. Câștigând împotriva unei formații mai bine cotate, am câștigat și la capitolul moral, încredere, ceea ce este important pentru o echipă tânătă ca a noastră”, a punctat și antrnorul Cermeiului, Mircea Aslău.

Formații:

CS Ineu: Gorun – Zdrențan (46 Crișan), Wild (75 Bun), Tudoroiu (60 Ciobanu), Hulbăr – Voștinar (60 Popovici), Bilia (75 Hrezdac), Georgiu (75 Cotoc), Kocsis (55 Șulumberchean) – Mașniță (60 Boldizsar), Filimon.

Cermei: Rusu – Malancu, Varga, Țigan, Fekete (Fl. Brândușe) – Nistor, Raț, Purece (Morar), Botaș – A. Drăgan, Berar.

 

Recomandările redacției