rezultate descinderi
Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate, luni, pe raza judeţelor Arad, Timiş, Suceava, Hunedoara şi Maramureş, au fost ridicate peste 215 baxuri de ţigări, 130.000 de lei şi 30.000 euro.
De asemenea, în cauză au fost instituite măsuri asiguratorii asupra autovehiculelor folosite la transportul ţigărilor provenite din contrabandă.
Procurorii DIICOT au reţinut, de asemenea, nu mai puţin de nouă membri ai reţelei implicate în contrabanda cu ţigări, printre aceştia fiind prins şi reţinut şi un arădean, despre care se crede că ar fi nimeni altul decât capul reţei, dar şi un alt bărbat, fost poliţist arădean. Numărul acestor reţineri poate creşte, însă, audierile nefiind finalizate.
Reamintim că luni, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au efectuat 41 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Arad, Timiş, Suceava, Hunedoara şi Maramureş, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în contrabanda cu ţigări, care, în perioada august 2014 – februarie 2015, a avut ca principală preocupare infracţională contrabanda cu ţigări provenite în special din Ucraina.
“Din probele administrate în cauză a rezultat că ţigările provenite din contrabandă erau achiziţionate în special de pe raza judeţului Suceava, fiind transportate cu regularitate de 3-4 ori pe săptămână, în autovehicule prevăzute cu spaţii special amenajate, ulterior fiind depozitate la diferite adrese în vederea comercializării”, preciza DIICOT.
Dintre cele 26 de persoane audiate, nouă au fost reţinute şi urmează să fie prezentate judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul Operaţiuni Speciale Timişoara.

Recomandările redacției